Economia Germania, cea mai mare din Europa, era pe cale să îşi revină, însă creşterea preţurilor la energie generate de conflictul cu Iranul a dat peste cap perspectivele, determinând guvernul federal să îşi reducă la jumătate prognoza de creştere economică, transmite CNBC.
Ministerul Economiei a redus estimarea de creştere pentru 2026 la 0,5%, de la 1%, iar pentru 2027 la 0,9%, de la 1,3%, în timp ce inflaţia este acum estimată la 2,7% anul acesta şi 2,8% anul viitor.
Economiştii avertizează că preţurile ridicate la energie şi riscurile din lanţurile de aprovizionare afectează puternic economia. Carsten Brzeski, economist la ING, a declarat că aceste evoluţii ”strică petrecerea creşterii economice înainte ca aceasta să înceapă”.
Indicatorii de încredere confirmă deteriorarea rapidă a climatului economic. Indicele Ifo a scăzut la 84,4 în aprilie, cel mai redus nivel din mai 2020, în timp ce indicatorul ZEW al sentimentului economic a coborât la -17,2, semnalând un pesimism accentuat în rândul investitorilor şi companiilor.
Preşedintele institutului Ifo, Clemens Fuest, a declarat că economia germană este ”lovită puternic” de criza iraniană şi că firmele anticipează dificultăţi în perioada următoare.
Germania rămâne unul dintre cei mai mari importatori de energie din Europa, iar industriile energointensive, care angajează aproape un milion de persoane, sunt deosebit de expuse la creşterea costurilor.
Pentru a atenua impactul, guvernul a aprobat recent reduceri temporare de taxe la carburanţi, în valoare de aproximativ 1,6 miliarde de euro. Ministrul economiei, Katherina Reiche, a declarat că autorităţile au acţionat rapid pentru a reduce presiunea asupra consumatorilor.
Cu toate acestea, economiştii subliniază că problema de fond rămâne dependenţa ridicată de importurile de energie.
”Este un nou memento dureros că simpla mutare a dependenţei de la Rusia la Orientul Mijlociu nu reprezintă o soluţie structurală”, a spus Brzeski.
Deşi pachetul fiscal masiv al Germaniei, care include investiţii de aproximativ 500 de miliarde de euro în infrastructură şi apărare, continuă să susţină economia, o parte din fonduri riscă să fie absorbite de costurile mai mari la energie.
Analiştii consideră că, deşi conflictul din Orientul Mijlociu întârzie redresarea economică a Germaniei, aceasta nu este încă complet compromisă, însă perspectivele rămân fragile în lipsa unor reforme structurale şi a unei strategii energetice pe termen lung.

