Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ar urma să se pronunţe azi asupra cererii de revizuire a pedepsei formulate de fostul ministru al Turismului Elena Udrea, în dosarul Gala Bute. Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu și se află în penitenciar, după ce a fost prinsă încercând să fugă din țară.

Judecătorii ICCJ trebuie să se pronunţe asupra unei cereri de revizuire formulate de Elena Udrea în dosarul 134/1/2024. În acest caz au avut mai multe amânări în ceea ce priveşte pronunţarea.

În 1 octombrie, instanţa a amânat din nou pronunţarea, pentru 12 noiembrie, potrivit News.ro.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în 7 aprilie 2022, ea părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei. În aceeaşi zi, a fost dată în urmărire şi prinsă pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia.

Ea a stat în Bulgaria în arest preventiv până în 10 iunie 2022, când autorităţile bulgare au decis definitiv extrădarea sa, fiind adusă în ţară în 16 iunie 2022.

Elena Udrea a formulat o contestaţie la executare în urma condamnării din dosarul Gala Bute, care a fost respinsă de ÎCCJ pe data de 1 noiembrie 2022. Hotărârea nu era definitivă şi a fost contestată de fostul ministru al Turismului, contestaţia fiind respinsă definitiv în martie 2023.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version