Elon Musk, portretul unui miliardar de modă nouă. Ce a contribuit la succesul omului de afaceri

Despre Elon Musk se pot spune multe, pro si contra, însă este cert că știe să creeze valuri. Dincolo de faptul ca ține din nou prima pagina a ziarelor cu  intenția de a prelua Twitter, având în vedere afacerile sale care folosesc tehnologiile momentului, Musk ar putea deveni un model al miliardarului din acest secol.

Cu afaceri stabile in diverse domenii inovatoare, de la mașini electrice la nave și rachete private, miliardarul vedetă Elon Musk a devenit cea mai bogată persoană din lume prin construirea unei averi bine ancorate în tehnologia secolului XXI. Și-ar putea extinde afacerile și în zona platformelor sociale, după recenta ofertă de 43 de miliarde de dolari pentru cumpărarea Twitter. Astfel, Musk ar putea să-i imite în curând pe magnații din trecut, controlând o platformă media care ar contribui la faima sa, scrie Reuters. Ar fi un activ pentru gâdilat orgoliul, pe modelul Bezos, care deține „The Washington Post”.

A deține Twitter ar fi următorul pas din evoluția unei figuri polarizante. Musk a câștigat admirația și furia celor de pe Wall Street combinând obsesiile libere ale vizionarului aerospațial Howard Hughes cu un accent intens pe revoluționarea producției auto, care amintește de Henry Ford, într-un nou model de miliardar.

O figură ce stârnește controverse

Sunt opinii divergente legate de Musk și acțiunile sale, însă toată lumea este de acord că miliardarul știe să zguduie lucrurile. Rămâne însă de văzut dacă înspre bine sau nu. Aversiunea sa față de orice autoritate, de la Comisia de Supraveghere a piețelor de capital până la oficiali politici care nu îi plac, îl fac pot face un exemplu periculos.

Musk, în vârstă de 50 de ani, are o avere de 273 miliarde de dolari, estimată de Forbes, ceea ce îl face cea mai bogată persoană din lume, cu 92,3 miliarde de dolari mai mult decât Jeff Bezos de la Amazon.

Musk s-a născut în Pretoria, Africa de Sud, dintr-o mamă canadiană și tată sud-african și mai târziu a urmat Universitatea din Pennsylvania, unde a absolvit în 1997.

Inventatorul care nu inventează

El nu a inventat rachete sau mașini electrice și nici nu a inventat Tesla, pe care a condus-o din 2008. Dar înțelegerea sa conform căreia mașinile electrice Tesla ar trebui să fie mașini de înaltă performanță, cu software sofisticat, în stil smartphone, a revoluționat afacerea auto globală.

În timp ce mulți se așteptau inițial să eșueze Tesla – ceea ce aproape a făcut în timpul crizei financiare din 2008-2009 și în 2017-2018, când a trecut prin ceea ce Musk a numit „iad de producție”, la lansarea sedanului său de mare volum Model 3 -, compania a început sa înregistreze profituri trimestriale în 2020.

Wall Street a subliniat realizările Tesla prin ridicarea capitalizării de piață a companiei la peste o mie de miliarde – mai mult decât toți cei trei producători de automobile din Detroit plus Toyota Motor la un loc.

Către cucerirea spațiului și a criptomonedei

În același timp, compania sa SpaceX, condusă zi de zi de președintele Gwynne Shotwell, a răsturnat operatorii din industria de lansare spațială prin dezvoltarea de rachete capabile să pună sateliți în spațiu și să se întoarcă pe Pământ pentru reutilizare.

Poate mai mult decât orice altă persoană, Musk a promovat bitcoin și alte criptomonede în curent, Tesla deținând aproximativ 2 miliarde de dolari în bitcoin în bilanțul său și fiind printre puținele companii care acceptă dogecoin ca plată.

Un șef nesuferit

Musk a trecut peste o sumedenie de subalterni care nu au putut să țină pasul sau s-au săturat de cererile sale necruțătoare. Chiar și cei mai mari acționari ai săi au părut să-și piardă răbdarea cu el uneori.

Avocații muncii l-au criticat pe Musk pentru ostilitate față de sindicate. Musk s-a ciocnit, de asemenea, cu foști asociați de afaceri, cu autoritățile de reglementare statale și federale și cu figuri de pe Wall Street.

Regele Twitter-ului

Însă actiunile excentricului Musk nu ar fi avut amploare fără Twitter. Are 81 de milioane de adepți și și-a format o întreagă comunitate în jurul personalității sale. E un adevărat cult, cu toate pericolele unei astfel de mișcări.

O preluare a Twitter l-ar adăuga pe Musk lungii serii de magnați de afaceri americani care și-au consolidat averea cu proprietăți media, de la William Randolph Hearst la sfârșitul secolului al XIX-lea până la decizia lui Jack Welch din 1986 de a cumpăra compania-mamă a rețelei de difuzare NBC în timp ce era director general al General Electric.

Editor : L.P.

Cele mai recente știri
Știri similare