Emiratele Arabe Unite (EAU) urmează să se retragă atât din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEP), condusă de către Arabia Saudită, cât şi din alianţa OPEP+, din care face parte şi Rusia, începând de la 1 mai, anunţă agenţia locală de presă Wam, relatează AFP.
”Această decizie reflectă viziunea strategică şi economică pe termen lung a Emiratelor Arabe Unite şi evoluţia profilului lor energetic şi accelerarea investiţiilor în producţia naţională de energie”, scrie Wam.

