Epidemia de Mpox continuă să reprezinte o urgenţă de sănătate publică, a declarat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters şi AFP preluate de Agerpres.

„Această decizie a fost luată având în vedere numărul tot mai mare de cazuri şi răspândirea lor geografică continuă, provocările operaţionale de pe teren şi necesitatea de a pune în aplicare şi de a menţine un răspuns coerent între ţări şi parteneri”, a transmis OMS într-un comunicat.

În 2024, OMS a decretat pentru prima dată urgenţă de sănătate publică din cauza acestei boli în luna august, după ce o nouă formă de mpox s-a răspândit din Republica Democrată Congo (RDC), grav afectată, în ţările vecine.

Mpox este o infecţie virală care se răspândeşte prin contact apropiat şi cauzează, de obicei, simptome asemănătoare celor gripale şi leziuni cu puroi. Este o boală de obicei uşoară, dar poate fi şi fatală în anumite cazuri.

În acest an, peste 46.000 de cazuri suspecte de mpox au fost raportate în toată Africa, în principal în RDC, precum şi peste 1.000 de decese asociate.

Titulatura de „urgenţă de sănătate publică de interes internaţional” reprezintă cea mai înaltă formă de alertă emisă de OMS şi a fost aplicată, de asemenea, unei epidemii globale ce a fost declanşată de o formă diferită de mpox în 2022-2023.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version