Energia verde, regenerabilă, reprezintă de fapt răspunsul pentru securitatea energetică, în special în Europa, iar investiţiile în energiile regenerabile vor fi în continuare finanţate, afirmă Cristian Nacu, senior country officer România, International Finance Corporation, World Bank Group, joi, în cadrul evenimentului News.ro Competitive Sustainability Summit.
„Am primit deseori întrebarea: finaţările verzi mai sunt la modă? În România ar trebui să ne amintim, întâi de toate, că suntem în Uniunea Europeană, Uniunea Europeană are nişte acorduri care sunt în vigoare şi deci este foarte greu să ne schimbăm noi, câtă vreme Uniunea Europeană nu se schimbă. Ar fi nebuneşte din partea noastră să ignorăm că există foarte multe fonduri alocate pentru astfel de finanţări, nu cred că putem să ne permitem să ignorăm acest subiect. Cred că din punctul de vedere al energiei, în special în Europa, energia verde, regenerabilă, reprezintă de fapt răspunsul pentru securitatea energetică. Nu o să ne putem permite să neglijăm acest aspect”, a declarat Cristian Nacu, senior country officer România, International Finance Corporation, World Bank Group.
Acesta a subliniat că investiţiile în domeniul nuclear, în cel hidro sau în domeniul gazului rămân necesare, având în vedere specificul energiei verzi, care este ciclică.
„Aş spune că lucurule vor reveni pe un făgaş raţional. (…) Din punctul de vedere al finanţărilor, finanţările verzi sunt în continuare foarte atractive, sunt o mulţime de studii care arată că ele sunt mult mai atractive decât finanţările normale în ceea ce priveşte apetitul inestitorilor pentru ele”, a subliniat Cristian Nacu.
El a arătat că este vorba despre bondurile tranzacţionabile care vizează energia verde şi care sunt foarte atractive pentru investitori.
„Vom finanţa în continuare astfel de investiţii, ele rezolvă mai multe lucruri deodată”, spune Nacu argumentând că, pe de o parte, în acest mod banii sunt utiizaţi în scopuri sustenabile, dar şi că, având în vedere că multe companii din domeniul energiei verzi sunt listate la bursă, se asigură astfel circulaţia banilor.
Acesta a atras atenţia asupra faptului că gunoiul menajer poate fi susrsă de producere a energiei, arătând că România a ignorat acest aspect şi subliniind că proiecte de acest fel pot primi finanţare.


