România este ținta unui război hibrid dur inițiat de Federația Rusă, a avertizat, în direct la Digi24, fostul președinte Traian Băsescu. Același război hibrid a impactat, cu aceeași intensitate, Republica Moldova. Însă, dacă vecinii de peste Prut au reușit să reziste atacurilor hibride ale Kremlinului și să își păstreze drumul pro-european, prin câștigarea unui al doilea mandat de către președinta Maia Sandu, în România alegerile au fost anulate în 2024, a subliniat Băsescu. „Mi-e foarte greu să accept ideea că Republica Moldova, o țărișoară a căror structuri de securitate nu sunt departe de fostele structuri ale Uniunii Sovietice… a reușit ce la noi nu s-a putut”.
Fostul președinte Traian Băsescu a recunoscut că România reprezintă ținta unui război hibrid dur orchestrat de Rusia, la fel ca țara vecină, Republica Moldova.
„În interiorul acestui război hibrid dur împotriva României și a Republicii Moldova, Moscova a atacat cu toate mijloacele de informare și electoratul din Republica Moldova, și electoratul din România. Anul trecut, cu toate acestea, Republica Moldova, Maia Sandu, a câștigat alegerile și a fost validat referendumul pentru păstrarea drumului european, atacurile fiind la fel de dure în ambele țări. La noi, însă, s-a prăbușit afacerea – a trebuit să fie anulate alegerile. De ce moldovenii rezistat, iar noi nu?”, a evidențiat fostul șef al statului român.
Războiul hibrid s-a desfășurat timp de luni de zile și a fost tot mai intens, a adăugat Băsescu.
„Deci, în mod cert a fost observat de către autoritățile române. Ce s-a întâmplat de noi n-am reușit să ne ducem alegerile până la capăt, iar Republica Moldova a reușit?”, s-a întrebat fostul președinte, subliniind că atacurile hibride rusești pot îmbrăca forma unor atacuri cibernetice, propagandă sau tot soiul de mesaje de dezinformare pe Tiktok sau alte rețele sociale.
„Și amenințările fac parte din recuzita de război hibrid, de creare de tensiune în populație. Vin, ne atacă rușii, vin rușii… și pe fondul ăsta te și dezinformez, îți dau toate informațiile care cred eu că te întorc de la vot, că te fac să nu te duci la vot sau te fac să faci ce am făcut noi – acest ghiveci electoral în 2024. Deci, mi-e foarte greu să accept ideea că Republica Moldova, o țărișoară a căror structuri de securitate nu sunt departe de fostele structuri ale Uniunii Sovietice…. Mulți dintre ei acolo s-au instruit, chiar dacă au curățat ei sistemul. La noi nu s-a putut, deși avem un serviciu de informații mare, puternic SRI-ul, avem un SIE, avem direcția de informații a Armatei, noi n-am reușit să ducem alegerile la bun sfârșit”, a concluzionat fostul președinte.
Citește și Traian Băsescu: Anularea alegerilor a fost o afacere dâmbovițeană. Nu mă convinge nimeni că Georgescu e omul rușilor
Editor : C.A.