Gigi Becali a declarat, pentru Digi24, că vrea să se implice într-un nou proiect politic, după ruptura totală de AUR și George Simion. Patronul FCSB susține că formațiunea lui Simion va rămâne „un partid de 6-7%”, lipsit de „cei mai valoroși” oameni. Mai mult, Becali spune că „obrăznicia lui George Simion nu se poate vindeca” și că liderul AUR „nu are nicio șansă” la alegerile prezidențiale. În replică, AUR a reacționat, numindu-l pe Gigi Becali „un trădător”.
Becali rămâne ferm și reafirmă că prietenia și colaborarea politică cu George Simion s-a încheiat definitiv. „L-am spulberat! Nu mai există pentru mine George Simion”, a transmis Becali.
Patronul FCSB și liderul AUR au ajuns la o ruptură iremediabilă, omul de afaceri susținând că George Simion a fost „prea obraznic”.
„Dacă vin alături de tine și nu-ți cer nimic, ce mai vrei mai mult? A fost prea obraznic! Nu era o greșeală de moment, e obrăznicie din caracter! Care nu se poate vindeca!”, a mai spus Becali.
„Cum să conducă George Simion? N-are nicio șansă”
Întrebat ce părere are despre șansele lui Simion la prezidențiale, Becali a declarat că „nu are nicio șansă” și că „oamenii au văzut ”ce fel de om este liderul AUR.
„Cum să conducă George? Acum l-am văzut! Ce Românie condusă de George Simion? Niciodată în viața lui! Oamenii au văzut ce fel de om este, nu sunt idioți. Bine că m-a ales Dumnezeu pe mine să-l dau în vileag!”, a declarat omul de afaceri.
Întrebat pe cine va susține acum la alegerile prezidențiale, Becali nu a oferit un nume, explicând că vrea să vadă cine va ajunge în turul al doilea.
Un nou proiect politic, alături de „cei mai valoroși” din AUR
Gigi Becali confirmă că vrea să se implice într-un nou proiect politic. Deși nu spune clar dacă își înfințează un partid sau dacă va deveni membrul unei formațiuni politice proaspete, el sugerează că parlamentari AUR importanți se vor alătura acestui demers.
„E posibil să fie chiar AUR-ul. Adică cei mai valoroși. Dacă șapte-opt deputați din AUR, care au valoare, se retrag și dacă spun ce s-a întâmplat și de ce, eu doar vin lângă ei. Și crești partidul ăla. El, după aia, rămâne cu un partid de 6-7%”, a mărturisit Becali.
În urma declarațiilor lui Becali, AUR a reacționat, numindu-l pe Gigi Becali „un trădător”.
Reacția AUR
„Gigi Becali a ales să urmeze un drum separat, iar noi, firește, respectăm decizia sa. Este Postul Paștelui, un moment al reflecției și al alegerilor personale. AUR merge neabătut mai departe, cu aceeași energie și determinare. Politica noastră nu este dictată de persoane, ci de valori și principii. Doar trădătorii se pot gândi să facă alt partid acum. Îi vom vedea în curând pe cei care răspund la comenzile lui Hrebenciuc. Nu vrem să oferim nume”, a declarat Dan Tanasă, purtător de cuvânt AUR.
Editor : Ș.A.