Bogdan Ivan, ministrul interimar al Economiei, a vorbit vineri seara, în exclusivitate la Digi24, despre viitoarea coaliție. Social-democratul a spus că PSD va decide sâmbătă dacă va intra la guvernare, subliniind faptul că această hotărâre va fi luată după o consultare largă în cadrul partidului. De asemenea, Ivan a mai spus că este interesat de funcția de ministru al Energiei, în contextul în care instituția pe care o conduce acum va reveni USR. În plus, ministrul a afirmat că rocada premierilor „a fost un foarte mare plus și un succes” și crede că acest mecanism va merge în continuare.

Întrebat cum va vota, în contextul în care în PSD se va vota cu privire la intrarea la guvernare, Bogdan Ivan a spus că „vor fi întrebați aproximativ 5.000 de colegi – din Parlament, din toată România. „Cred că este prima dată când o decizie atât de importantă se ia cu o consultare atât de largă. Vor fi consultați toți președinții de organizații județene, plus toți parlamentarii și toți primarii din țară și consilierii județeni”, a precizat ministrul interimar al Economiei.

E o decizie importantă și cred foarte mult că această deschidere a conducerii partidului și a deciziei dusă până la nivel local reprezintă un mesaj foarte puternic, și va avea și o legitimitate foarte mare atunci când se va ajunge la programul de guvernare și la modul în care va arăta noul Guvern.

„Avem un an și jumătate de când în România sunt doar alegeri și campanie electorală. E vremea ca după tot acest timp să începem să ne punem la masă și să construim lucrurile pe care oamenii le așteaptă, să fie prelitibilitate atât pentru mediul economic din țară, cât și pentru investitorii care, de anul trecut, având tangență cu foarte mulți dintre ei, vă spun foarte sincer că toți așteptau să avem președinte, să avem guvern stabil, să vină în România și să știe cu cine discută atunci când vor să facă investiții de sute de milioane sau miliarde de euro”, a spus Bogdan Ivan.

Întrebat dar PSD va veni cu un sprijin clar al reformelor, Ivan a spus că acest lucru este evident.

„Eu personal da, dar sunt convins că și foarte mulți dintre colegii mei, în contextul în care PSD și-a asumat prezența la toate aceste negocieri, la toate discuțiile, în toate grupurile de lucru, de la Cotroceni până la Palatul Victoria și Parlament”, a explicat acesta.

Sunt interesat de funcția de ministru al Energiei, în contextul în care Ministerul Economiei, cel pe care îl conduc în momentul de față, a ajuns la USR. Sunt foarte interesat de cel al Energiei și sper ca și colegii mei să-mi acorde suportul lor.

„E acea procedură care va fi care va fi validată de către colegii mei. Dacă sunt mai mulți colegi care vor să candideze pe aceleași portofolii, după ce vor trecere un proces de selecție, adică să fie susținuți măcar de organizația județeană. Este evident că dacă sunt mai mulți, va fi un vot. Dacă e câte un singur candidat, cred că se va adopta și în acest caz, tot prin vot, decizia de a susține un anumit om.

Pe noi ne interesează foarte mult tot ceea ce înseamnă echipă, stabilitate, echilibru și găsirea de resurse care să intre în România. Iar acest lucru poate să fie făcut din două surse foarte importante – odată fonduri europene și doi – bani privați. Am avut întâlniri nenumărate în ultimele luni de zile cu foarte multe fonduri de capital și cu foarte mulți investitori care sunt dispuși să vină să investească în România, cu două condiții – reducerea birocrației și a timpului de așteptare pentru autorizații, avize și așa mai departe”, a adăugat social-democratul.

„Am încredere că în următorii ani, deși nu suntem neapărat prieteni unii cu ceilalți, să stăm la masă, să vedem care este interesul României”

„Predictibilitate politică, asta au cerut toți, iar acum am încredere că în următorii ani, în această formulă în care poate nu suntem neapărat prieteni unii cu ceilalți, dar avem capacitatea să stăm la masă, să fim civilizați, să vedem care este interesul României, să lăsăm orgoliile la o parte, să construim lucruri pe care oamenii le așteaptă și în care își pun speranța, după acest an și jumătate de instabilitate și de alegeri peste alegeri”, a mai spus Bogdan Ivan.

Întrebat dacă o rocadă guvernamentală ar urma să facă parte din protocolul de funcționare al viitoarei coaliții, Ivan a spus că deja țara are un model „care a funcționat în ultimii 3 ani de zile”.

„Vedem că din punct de vedere al stabilității politice a fost un foarte mare plus și un succes, și cred foarte mult că, așa cum îi cunosc pe Sorin Gindeanu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Dominic Fritz o să meargă acest mecanism mai departe, pentru că eu cred că întreaga clasă politică a înțeles că nu ne mai putem juca, în baza unor orgolii personale, cu viitorul României. Și în această formulă cred că actuala stabilitate care se creează, deși dificil, dar se creează, va avea succes în următorii trei ani și jumătate ani, în limitele în care fiecare își va vedea locul lui și va înțelege că interesul general este deasupra interesului personal”, a afirmat acesta.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version