Președintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, luni seară, la Digi 24, referitor la afirmația președintelui american Donald Trump, care l-a făcut pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski „dictator”, că „era foarte greu de presupus” că Ucraina poate să facă alegeri prezidențiale în război. „Eu cred că nu doar Zelenski, dar și ucrainenii au avut un comportament care merită tot respectul”, mai spune Bolojan, adăugând că „ei, rezistând acolo, au ținut departe de noi pericolul pe care l-am putea avea, în condițiile în care ambițiile de tip neoimperial ale Rusiei s-ar menține în anii următori”.
Ilie Bolojan a fost întrebat dacă Volodimir Zelenski este dictator.
„Acum, acest calificativ se poate referi la o persoană care se menține într-o funcție fără să respecte procedurile democratice. În cazul Ucrainei era foarte greu de presupus că poate să facă astfel de alegeri în război. Eu cred că nu doar Zelenski, dar și ucrainenii au avut un comportament care merită tot respectul, pentru că nu e ușor să reziști unui atac care a avut loc atâția ani. În fapt, ei, rezistând acolo, au ținut departe de noi pericolul pe care l-am putea avea, în condițiile în care ambițiile de tip neoimperial ale Rusiei s-ar menține în anii următori”, a afirmat președintele interimar al României.
Referitor la descrierea pe care Trump i-a făcut-o lui Zelenski, de „dictator”, Bolojan spune că „în această perioadă se fac tot felul de aprecieri”.
„Eu cred că ceea ce s-a întâmplat, atât în dialogul din Biroul Oval, cât și în comunicare e un lucru care era bine să fie evitat”, susține acesta.
Liderul de la Cotroceni mai precizează că „cea mai bună soluție e această formulă în care NATO e în continuare axa pentru apărare, dar cu o preluare mai mare de costuri”.
„Europa, pentru a-și asigura apărarea, nu se poate descurca fără SUA, pentru că a fost un construct care a funcționat timp de 80 de ani, a funcționat foarte bine. Toate datele arată că această stare de fapt nu poate fi înlocuită de pe o zi pe altă. În această perioadă, datorită pivotării în relațiile cu Rusia și pe zona asiatică, discuțiile au fost pe două componente. Una e ca actualul sistem de protecție al NATO să rămână în continuare funcțional. (…) Din punctul meu de vedere, cea mai bună soluție e această formulă în care NATO e în continuare axa pentru apărare, dar cu o preluare mai mare de costuri.
A doua strategie e ca SUA să își reducă în Europa zona de protecție și atunci statele UE trebuie să își preia aspectele de apărare.
Avem o chestiune de comunicare care face parte dintr-un stil de politică. În termeni reali, atât consiliile europene din perioada următoare, cât și negocierile UE cu NATO, vor face probabil ca la Consiliul NATO la Haga să vedem niște decizii despre modul de partajare în care Europa va fi apărată. Eu cred că România a făcut bine ceea ce a făcut până acum”, mai susține Ilie Bolojan.
În timpul întâlnirii oficiale cu Emmanuel Macron, în Biroul Oval de la Casa Albă, președintele SUA, Donald Trump, a răspuns unor întrebări ale presei prezente la momentele publice ale întrevederii dintre cei doi șefi de stat. Trump a fost întrebat dacă îl va caracteriza pe președintele rus Vladimir Putin drept „dictator”, după ce anterior a folosit acest cuvânt pentru a-l descrie pe ucraineanul Volodimir Zelenski.
„Nu folosesc aceste cuvinte cu ușurință, vom vedea cum va decurge totul”, a răspuns Donald Trump. Liderul american a adăugat că există „șansa unei înțelegeri foarte bune” între Ucraina și Rusia.
Editor : Alexandru Costea