Matei Păun, analist politic apropiat de președintele Nicușor Dan, a declarat, în cadrul interviului acordat Digi24.ro, că există „o foarte mare oportunitate” în criza bugetară prin care trece România, de care politicienii ar putea profita pentru a lega lumea politică de societatea românească, ce include sectorul privat și societatea civilă. Analistul politic și financiar consideră că deficitul trebuie corectat „printr-o combinație de măsuri care să însemne un stat mai puternic, mai eficient”. 

Matei Păun a fost întrebat, în cadrul interviului acordat Digi24.ro, cum vede criza bugetară pe care politicienii nu reușesc să o rezolve în cadrul negocierilor pentru formarea unui nou Guvern. 

„O foarte mare oportunitate în această criză. De 30 și ceva de ani România a avut o lipsă de seriozitate și capacitate pe zona administrativă. Există un ecart prea mare între societatea românească – sectorul privat, societatea civilă, în comparație cu societatea politică. Cred că perioada cu care ne confruntăm acum ar fi o ocazie bună pentru a micșora acest ecart și a lega cele două lumi, una de alta, mult mai bine. Au fost separate prea mult timp și asta a permis politiciienilor să trăiască în propria lor bulă, fără să își asume reformele necesare, deși restul societății și le-au asumat”, a declarat Matei Păun, în direct la Interviurile Digi24.ro.

CITEȘTE ȘI: Matei Păun, afaceristul și analistul din spatele președintelui Nicușor Dan, a venit la Interviurile Digi24.ro. Principalele declarații

Analistul politic și financiar a punctat că deficitul trebuie corectat „printr-o combinație de măsuri care să însemne un stat mai puternic”.

„Dacă avem probleme de colectare, acest lucru trebuie rezolvat. Crești capacitatea ANAF și a diverselor organe de a-și îndeplini misiunea (…) Eu cred că va fi nevoie să migrăm ușor ușor către o taxare progresivă. Aș condiționa acest lucru de – statul trebuie să își câștige dreptul și să își câștige – când vine și ne cere bani prin impozitare, eu cred că dacă statul ar da dovadă de competență în a folosi banii pe care îi cere – școli, sistem de sănătate, infrastructură – eu cred că lumea ar fi mai puțin reticentă”, a explicat Păun.

Matei Păun a subliniat și că „furia” românilor împotriva ideii de a introduce noi taxe este „justificată”.

„Guvernele și clasa politică nu au reușit să câștige încrederea – că vor folosi acești bani cu folos. Banii se duc în diverse buzunare politice și diverse zone de influență – nu poți să ceri bani electoratului dacă ești perceput ca fiind un hoț. Când vom rezolva această problemă, discuțiile despre fiscalitate vor fi în altă cheie (…) Avem nevoie de o clasă politică reformată și un stat reformat, un stat care să gestioneze taxe într-o manieră rezonabilă”, a adăugat analistul politic.

Ce crede despre modul în care Nicușor Dan gestionează negocierile cu partidele

Despre modul în care Nicușor Dan gestionează negocierile pentru reducerea deficitului și pentru formarea unui nou Guvern, acesta subliniază că „soluțiile sunt mai importante decât oamenii”.

„Adună date, încearcă să identifice soluții, cere soluții de la partide, din acest motiv există un focus mai degrabă pe soluții și mai puțin pe oameni. Mi se pare corect să începem cu acest lucru. În tradiția politică românească s-a început invers (…) Personal, nu văd neapărat o urgență iminentă sau nevoie iminentă în a pune un Guvern. E mai sănătos dacă este cazul să așteptăm un pic mai mult și să avem o soluție mai sustenabilă și mai aplicabilă”, a mai precizat afaceristul.

Matei Păun a menționat, în concluzie, că ar prefera „măsuri cu substanță care să rezolve problemele” în detrimentul unor soluții „superficiale”.

„Cred că suntem obligați să avem răbdarea necesară să ajungem la aceste soluții. Nu cred că ne mai permitem o abordare superficială, ca în trecut, chiar dacă asta presupune să mai așteptăm (…) Rămâne de văzut până unde sunt dispuse să meargă partidele și cu ce soluții vor veni”, a mai declarat Matei Păun.

Urmărește interviul integral acordat de Matei Păun pentru Digi24.ro aici:

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version