Crin Antonescu, invitat la Digi24 la emisiunea „Studio Politic”, a declarat că nu face eforturi de a contacta Administrația Trump în calitate de candidat la președinția României, așa cum fac alți contracandidați, dar a spus că dacă va ajunge la Cotroceni va intra în dialog cu principalul partener strategic al României.
„Nu fac eforturi în acest sens”, a răspuns Crin Antonescu atunci când a fost întrebat dacă face eforturi de a intra în contact cu Administrația Trump.
„În orice caz, nu fac eforturi precum alți contracandidați. În primul rând pentru că nu consider că am calitatea să dialoghez eu acum cu cineva din administrația Trump. Administrația Trump este o administrație câștigat niște alegeri, reprezintă Statele Unite la nivel oficial. Eu sunt doar un candidat în România. Evident că odată devenit președinte, eventual, e prima obligație să folosesc toate canalele și asta este până la urmă simplu pentru a intra în contact în dialog cu principalul partener strategic al României”, a declarat Crin Antonescu, care a subliniat că acum nu consideră că e demn să aibă discuții.
Referitor la un mesaj pentru Elon Musk sau ce subiecte ar aborda într-o discuție cu miliardarul, Crin Antonescu a spus că ar vorbi și despre SUA și despre România.
„E puțin probabil să mă întâlnesc cu el. Normal, dânsul are niște probleme de business. Ipotetic, dacă m-aș întâlni cu domnul Musk și am vorbi, am fi în situația să vorbim, am vorbi probabil și despre situația din Statele Unite, și despre situația din România și despre ce e în capul domniei sale din punct de vedere politic, că așa sunt multe în capul domniei sale, probabil asta.
Editor : M.I.