Primarul Sectorului 6 al Capitalei și prim-vicepreședinte al PNL Ciprian Ciucu vrea ca alegerile pentru Primăria Capitalei să aibă loc anul acesta. Învitat la Jurnalul de Seară de la Digi24, Ciucu a fost întrebat dacă a fost informat cumva de către Ilie Bolojan despre o eventuală amânare a scrutinului. „De ce s-ar amâna?”, a întrebat la rândul său Ciucu, care a subliniat că alegerile trebuie să fie previzibile și ar trebui organizate în noiembrie. El a spus că se așteaptă ca și Sorin Grindeanu să fie de acord cu organizarea scrutinului pentru Primăria Generală cât mai curând.

„V-a spus Ilie Bolojan că alegerile din București se amânâ, că subiectul, că lămurirea în privința datei alegerilor din București, a candidatului, tot dosarul ăsta se amână?”, l-a întrebat Cosmin Prelipceanu pe Ciprian Ciucu.

„Nu mi-a spus așa ceva. De ce s-ar amâna? Într-o democrație liberală cu stat de drept, alegerile trebuie să fie predictibile, iar dacă legea spune că trebuie să le faci într-un interval de timp, atunci trebuie să fie predictibilă. Și atunci trebuie să respecți legea, altfel intervine arbitrariul și ești în afara unei democrații liberale și a unui stat de drept. Astfel încât eu cred că domnul Grindeanu, de exemplu, îl aduc în discuție ca președintele unui partid dintr-o democrație liberală, va fi primul care să ceară să se respecte legea. Căci nu-mi imaginez că domnul Grindeanu nu ar respecta legea. Mă aștept ca la următoarea coaliție, de exemplu, să zică da, noi trebuie să ieșim în fața românilor, și a bucureștenilor în mod special, și să respectăm legea. La asta mă aștept”, a declarat primarul liberal al Sectorului 6.

Ciucu spune că ar trebui ca bucureștenii să-și aleagă primarul în noiembrie anul acesta.

„(Alegerile, n.r.) ar trebui să fie anul acesta. Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie anul acesta în noiembrie, pentru că deja s-a împins mult prea mult. Care este mesajul pe care îl dai oamenilor: că totul se aranjează la masa verde”, a explicat liderul liberal, care a reamintit situația de anul trecut, când datele pentru organizarea celor patru rânduri de alegeri au fost stabilite în coaliția de guvernare de atunci, despre care a admis că a fost „un aranjament politic”.

„Și ce s-a întâmplat? Partidele pro-europene, partide normale la cap, au fost nevoite să facă o largă coaliție ca să țină țara pe linia de plutire. Ar trebui să învățăm din greșeli și să nu ne mai jucăm cu a fixa alegeri când îți convine ție. Nu. Alegeri trebuie să fie predictibile întotdeauna și legea este foarte clară”, a subliniat Ciucu.

Chestionat despre amenințarea PSD cu ruperea coaliției de guvernare dacă PNL și USR vor avea candidat comun, Ciprian Ciucu a explicat ca PNL și PSD nu se află într-o coaliție electorală, ci una de guvernare și că ar fi bine să fie respectate  acordurile scrise și nu forțate.

„Poziția PSD mi se pare puțin forțată. Motivul este că noi nu avem o coaliție în jurul unui candidat, noi nu avem o coaliție electorală. Noi avem o coaliție de guvernare. Un acord de guvernare care a fost semnat. Dacă ne aducem aminte, am avut și o coaliție în jurul unui candidat și candidatul acela a pierdut. Este altă paradigmă. Astfel de lucruri se stabilesc de la început, când scriu un acord, pentru că ne aducem aminte fosta coaliție, candidatul unic a fost trecut în acord de guvernare și de aceea Ilie Bolojan poate nu a fost înduplecat să candideze, pentru că și-a pus semnătura. Haideți să ne respectăm cuvântul, haideți să respectăm ce scrie în aceste acorduri și să nu mai forțăm lucrurile. Asta este ceea ce spun”, a explicat prim-vicepreședintele PNL.

Citește și:

EXCLUSIV Ciprian Ciucu: Am o viziune pentru Capitală. Bucureștiul e la fel de greu de condus precum Guvernul. Riscul de faliment e mare

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version