Creșterea accizelor la carburant și mărirea salariului minim au deja un impact în economie, după cum se vede și în datele transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS), a declarat consultantul fiscal Adrian Negrescu pentru Digi24.ro. Economistul arată că este posibil ca rata inflației să atingă o valoare mai mare luna viitoare.

Rata anuală a inflației a urcat la 5.42% în luna iulie 2024, comparativ cu iulie 2023. Acest lucru indică faptul că prețurile au crescut, în medie, cu 5.4% față de anul trecut. 

Consultantul fiscal Adrian Negrescu a indicat, într-o declarație acordată Digi24.ro, că rata inflației din luna iulie a fost influențată de creșterea accizelor la carburant și de mărirea salariului minim pe economie. Măsurile au fost adoptate la 1 iulie. 

„Inflația din iulie e doar o fotografie de moment, e posibil ca în august să asistăm la noi creșteri semnificative, inflația să ajungă la peste 5.4% în condițiile în care vom vedea din ce în ce mai puternic influența costurilor cu carburanții și a creșterii salariului minim pe economie. Singura veste bună e că, probabil în toamnă, pe fondul reluării activității economice, e posibil ca inflația să se tempereze, să ne întoarcem la 4.8-4.9%”, a declarat Adrian Negrescu, pentru Digi24.ro.

Tot din cauza creșterii costurilor cu carburanții și salariile, serviciile au înregistrat o scumpire cu 8.52% față de anul 2023. Concret, față de anul precedent, serviciile de apă și canalizare s-au scumpit cu 15,62%, prețurile în restaurante și cafenele cu 10,73%, prețurile biletelor la cinematografe și muzee cu aproximativ 8%, iar serviciile industriale cu 11%. 

„Devine din ce în ce mai scump acest sector al serviciilor. Serviciile ne afectează pe toți, într-un fel sau altul. Sunt lucruri pe care le facem în fiecare zi, de la mersul la salonul de cosmetică, achiziția unui bun prin intermediul curierilor, transport, depozitare, tot ceea ce folosim dintr-o perspectivă sau alta în relația cu companiile. Inclusiv zona de utilități, toate sunt legate de servicii (…)  La firmele care oferă servicii, presiunea pe costuri, salarii, taxe pe care le au de plătit statului e din ce în ce mai mare”, a menționat consultantul fiscal.

Share.
Exit mobile version