Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi, la Digi24, că așteaptă scuze de la noul ministru al Economiei, Radu Miruță, pentru afirmațiile că salariul directorului Salrom a fost mărit în timpul mandatului său de la Ministerul Economiei. „Așa ar fi frumos și elegant”, spune el, precizând că nu se va supăra dacă nu le va primi.
Bogdan Ivan a explicat, după afirmațiile lui Radu Miruță că directorului Salrom i-a fost mărit salariul la puţin timp după tragedia de la Salina Praid, că în realitate majorarea s-a întâmplat anul trecut, când nu era la conducerea ministerului Economiei. El susține că așteaptă scuze de la Miruță.
„Am fost acuzat acum câteva zile de un coleg care n-a citit hârtiile bine că am mărit salariul directorului de la Salrom, care era mărit, dar era mărită din 2024 din luna mai, e adevărat, cam cu un an diferență, eu nefiind pe atunci ministrul Economiei. Ar fi frumos să prezinte cineva scuze pentru acest lucru.
Dar nu mă supăr, pentru că atunci când ești la început de mandat și ai multe hârtii de citit mai încurci anii între ei. Așa ar fi frumos și elegant, dar n-am nicio problemă dacă nu vin. Dar trecem peste, pentru că e mai important ce facem de acum înainte”, a declarat ministrul Bogdan Ivan.
Radu Miruță, a afirmat miercuri că directorului Salrom i-a fost mărit salariul, la puţin timp după tragedia de la Praid, adică în mandatul lui Bogdan Ivan.
„Vă dau un exemplu de la Ministerul Economiei, unde sunt de câteva zile. Ministerul Economiei este acel minister cu foarte multe companii de stat. A doua sau a treia zi după ce s-a întâmplat tragedia de la Praid, când întreaga Românie era îngrijorată, erau acolo forţele statului român care încercau să limiteze impactul, directorului Salrom i-au mărit salariul. 38.000 de lei de la 32.000, pe 28 mai 2025”, declara acesta.
El a precizat că decizia majorării salariului directorului de la Salrom SA a fost luată în Adunarea Generală a Acţionarilor.
„Adunarea Generală a Acţionarilor a decis mărirea acestei indemnizaţii. Doar bucata fixă, că mai au şi o bucată variabilă. Cuprumin, Institutul de Cercetări în Transporturi, 50.000 de lei pe lună, sumă fixă… Mai au o componentă variabilă care creşte. E drept asta? Nu e drept”, mai declara noul ministru al Economiei.
Citește și: Bogdan Ivan îl contrazice pe actualul ministru al Economiei. Spune că nu a aprobat indemnizații mai mari la Fabrica de pulberi Făgăraș
Editor : C.L.B.