Ministrul de Externe Oana Țoiu a explicat, într-o intervenție la Digi24, cum afectează țara noastră anunțul făcut de președintele american Donald Trump că va majora tarifele vamale la 30% pentru mărfurile din Uniunea Europeană. „Foarte important pentru România este să negociem în cadrul Uniunii Europene mai departe pașii viitori,” a declarat Oana Țoiu.
„Este o schimbare de paradigmă din partea SUA. Foarte important pentru România este să negociem în cadrul Uniunii Europene mai departe pașii viitori. Din punctul ăsta de vedere, există încă un interval de timp în care lucrurile se mai pot schimba. Așteptarea noastră este să continuăm aceste negocieri cel puțin până pe 1 august,” a precizat ministrul.
Întrebată care este rolul României în consultările din cadrul Comisiei Europene, Oana Țoiu spune că România este avantajată de faptul că nu negociază bilateral.
„România este avantajată de faptul că nu negociază bilateral acest acord, pentru că Uniunea Europeană este o piață suficient de mare chiar și pentru produsele și serviciile din Statele Unite ale Americii, cât să aibă o putere mai mare de negociere. Dar asta nu înseamnă o negociere peste capul României, ci pur și simplu aliniere a intereselor țărilor membre ale Uniunii Europene. Și de altfel, și nici nu se poate închide și fără acordul României. Trebuie din nou să facem trecerea aceasta de la a considera că avem o Comisie Europeană peste capul nostru și că este o relație ierarhică, la a ne aduce aminte că România are exact aceeași putere de vot prin președintele Nicușor Dan ca și celelalte țări. Este a 6-a țară ca putere de vot în Parlament European, ceea ce înseamnă că aceste decizii se iau împreună cu noi. Sigur, aici depinde de noi cât de mult folosim aceste mecanisme de consultare și mecanisme de putere. Și aici România, prin Ministerul Afacerilor Externe, prin Ministerul Economiei, prin Administrația Prezidențială, va trebui, și este ceva ce vrem să facem, să avem o consultare mai activă, și cu mediul de afaceri și în general, cu toți cei afectați de deciziile care vor fi luate la nivel european,” a explicat ministrul.
Donald Trump a anunţat sâmbătă tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.
Editor : A.P.