Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat duminică seară, în emisiunea Briefing de la Digi24, că îşi doreşte ca activitatea Romaero să continue, fără să apară „rechinii imobiliari care să ridice nişte blocuri acolo”. Romaero are un potențial uriaș, putând redeveni un jucător european de top în mentenanță și reparații aviatice, este de părere demnitarul.
„Eu nu vreau ca unde este acum Romaero să apară rechinii imobiliari care să ridice nişte blocuri. Eu vreau că acolo să continui activitatea Romaero, mentenanţă de avioane, reparaţii de avioane şi chiar construcţii de аvioane. Romaero a intrat în insolvenţă şi de când a intrat în insolventă creşte în datorii. Romaero încearcă să mă convingă pe mine că depăşeşte situaţia actuală închirind hangarele. O companie care produce avioane va reuşi vreodată să producă bani din închiriere? De fapt, dorinţa unora este să agravezi situaţia financiară, poate intenţionat, pentru ca din insolvenţă să muţi în faliment… ochii ăia care acum sticlesc spre cele 35 de hectare de teren, să le vadă parcelate, vândute şi tranzacţionate… Eu nu vreau asta”, a declarat Radu Miruţă, duminică seară, la Digi24.
Datorii uriașe
Potrivit ministrului, cheltuielile Romaero au crescut cu 4 milioane de lei doar luna trecută.
Mă uit pe cifre, nu mă uit ce miorlăie câte cineva care poate e parte din aceste cifre. Cifrele arată că doar de luna trecută până acum au crescut cheltuielile Romaero cu vreo 4 milioane de lei. Şi eu ce să fac? Să mă uit cum se duc în zid şi să-i aplaud? Ar însemna că vreau şi eu ca acolo să nu mai fie avioane reparate, ci să se facă ansamblu imobiliar. Şi vă spun răspicat că nu vreau şi vă spun că, atât timp când voi fi eu ministru, jocul acesta va deveni diferit. Am informaţia că există interes pentru a se întâmpla asta. Cât de mare interesul, cum se descompune acest interes, care sunt etapele pe care alţii le urmăresc… sunt lucruri destul de previzibile
Despre numirea lui Cătălin Prunariu
Miruţă a precizat că a numit un administrator la Romaero care urmăreşte interesele ministerului.
„Am pus un administrator special acolo care urmăreşte interesele ministerului, care ştie foarte bine despre ce e vorba în acest domeniu. Este inginerul Cătălin Prunariu, celebrul pilot, om care înţelege foarte bine cum se desfăşoară businessul aici. Iulian Mărgeloi, unul dintre colegii care este secretar de stat deja numit, urmăreşte foarte atent toate liniuţele care implică banii acolo. Şi da, observaţia este că e spaţiu mare ca Romaero să revină la viaţă şi nu să meargă unde vor alţii”, a spus Miruţă.
Directorul general al Romaero, Bogdan Costaş, a demisionat din funcţie, iar ministrul Economiei a precizat că a aflat din presă acest lucru.
Ministrul afirmă că Bogdan Costaş „ştie de ce se grăbeşte” să plece, întrucât „datele din raportul administratorului judiciar, publicat acum două zile, arată că datoriile curente, născute după data intrării în insolvenţă, au crescut într-o singură lună de la 15 la 19 milioane de lei”.
Editor : C.A.