Daniel Băluță, actualul primar al Sectorului 4 și candidat la Primăria Capitalei, a afirmat joi, 13 noiembrie, la Digi24, că Nicușor Dan a fost votat de 6 milioane de oameni și că a făcut „tot ceea ce i-a stat în putință pentru a face lucruri cât mai bune pentru bucureșteni”.
„Domnul Nicușor Dan este astăzi președintele României. El a fost votat de 6 milioane de oameni. Respectul pe care este normal, ca cetățean al României, să îl am pentru această instituție mă determină să vă spun că domnul primar Nicușor Dan a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a face lucruri cât mai bune pentru bucureșteni”, a răspuns Daniel Băluță.
Amintim că Daniel Băluţă a fost ales, joi, noul șef al organizației social-democraților din Bucureşti, în conferinţă extraordinară. El a fost singurul candidat la această funcţie.
„PSD București trebuie să fie motorul partidului, echipa care arată că se poate guverna cu cap, cu inima și cu rezultate”, a spus Daniel Băluță în discursul său.
Citește și:
Pe cine vede PSD principal contracandidat al lui Daniel Băluță la București. Sorin Grindeanu: „E o bătălie aproape în patru”
Cursa pentru Primăria București, strânsă: diferențe de doar câteva procente între principalii candidați (sondaj)
Editor : A.M.G.
