Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat, în direct la Digi24, că termoficarea Capitalei ar trebui administrată de sectoare, nu de Primăria Generală, afirmând că „ne-am ocupa mult mai bine”. El a criticat modul în care se desfășoară lucrările de modernizare, spunând că acestea au distrus spații verzi, parcuri, locuri de joacă și parcări, deși proiectul este unul necesar.

Primarul Sectorului 3 a vorbit, joi, despre lucrările de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, demarate în mandatul fostului edil general, Nicușor Dan. Negoiță a spus că, deși proiectul este necesar, intervențiile au afectat semnificativ spațiile verzi și infrastructura urbană din sector.

„Ne-au fost distruse foarte multe spații verzi, au fost tăiați mulți copaci, s-au stricat parcări, locuri de joacă și parcuri. Chiar și așa, este un demers necesar. De ce să-l încetinească? Din câte știu, s-au început semnările pentru autorizațiile de construire și nu mai sunt blocaje din cauza lipsei de documente, așa cum se întâmpla odinioară. Sper din suflet ca lucrurile să se miște mai bine. În Sectorul 3 nu am constatat blocaje, dar într-adevăr ne-au fost afectate unele zone. Totuși, venim din spate și reparăm, chiar dacă este datoria dumnealor, pentru că noi îi susținem cu tot ce putem”, a declarat Robert Negoiță.

Edilul a fost întrebat și dacă locuitorii vor avea probleme cu furnizarea căldurii în această iarnă.

„Nu știu să răspund exact. În București trebuie notate trei domenii principale care țin de Primăria Generală: termia, transportul public și iluminatul. Restul este în administrarea sectoarelor. Termia ar putea trece la noi, la sectoare, și sunt convins că ne-am ocupa de ea mult mai bine”, a adăugat primarul Sectorului 3.

Negoiță a subliniat că, în ciuda disconfortului creat de lucrările la rețeaua de termoficare, primăria de sector intervine pentru a repara zonele afectate și a susține finalizarea proiectului.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version