Puterea armelor nucleare este ceva în care statele investesc, dar, paradoxal, nu cu scopul de a le folosi. Acum, când suntem în plin proces de transformare a ordinii mondiale, această putere este iar folosită în dinamica globală. Din fericire nu sub formă de explozii, ci ca influenţă în încercarea de a-i ameninţa pe cei care insistă că legile internaţionale trebuie respectate. Vorbim despre toate acestea cu Matthew Kroening, vicepreşedintele Atlantic Council şi autorul unor cărţi de referinţă în relaţiile internaţionale. Urmăriți un nou episod „Paşaport diplomatic”.
Ce ascunde ideea de multipolaritate
China și Rusia afirmă că susțin o „lume multipolară”, însă această formulare pune în discuție intențiile reale ale celor două puteri. Mai degrabă decât să încurajeze apariția unor noi centre de influență globală, ele urmăresc reducerea rolului Statelor Unite. În același timp, armele nucleare redevin un instrument central în strategiile marilor state. Rusia folosește amenințarea nucleară în contextul războiului din Ucraina, iar China accelerează cea mai amplă extindere a arsenalului său din ultimele decenii.
Cristina Cileacu: China și Rusia susțin ideea unei lumi multipolare, iar una dintre teoriile dvs. într-una din cărțile dvs., „Logica strategiei nucleare americane”, spune că puterea nucleară este importantă și este cea care reușește să influențeze dinamica la nivel mondial. Cum de vedem acest impuls pe care China și Rusia îl fac împreună asupra Statelor Unite, doar în ultimii ani?
Matthew Kroening: În primul rând, aveți dreptate, China și Rusia spun că susțin o lume multipolară, dar într-adevăr nu o fac, pentru că dacă ați merge în China sau Rusia și ați întreba: doriți o India sau o România cu adevărat puternice, răspunsul ar fi nu. Când spun multipolar, înseamnă slăbirea Statelor Unite. Deci cred că este important să fim clari în acest sens, că nu vorbesc despre aducerea altora în zona de putere. În privința armelor nucleare, cred că acestea sunt instrumente ale concurenței marilor puteri, iar competiția marilor puteri a revenit în ultimii ani, astfel încât armele nucleare devin din ce în ce mai importante în politica internațională. Deci vedem Rusia folosind amenințări nucleare, în timp ce intensifică războiul împotriva Ucrainei și vedem China angajându-se în cea mai mare acumulare nucleară din anii 1960. Cred că multă lume a crezut că armele nucleare sunt relicve ale Războiului Rece, dar, din păcate, s-au întors și astfel Statele Unite și NATO au nevoie de un puternic factor de descurajare nucleară pentru a ne apăra de aceste amenințări.
Puterea strategică reînvie la Washington
Lumea marilor puteri este într-un joc complicat de dominare, vizibil şi invizibil, în care arsenalul nuclear funcţionează nu doar ca mijloc de distrugere, ci ca semnal. Când Trump spune că „vom relua testele nucleare”, el transmite un mesaj către adversari, către Rusia şi China, dar şi către prieteni, aliaţi şi publicul intern: „Suntem aici, avem capacitate, nu vom fi intimidaţi”. Decizia de reluare a testelor nucleare este nu este doar o declaraţie militară. Este un mesaj strategic, politic, psihologic, care reflectă o viziune unde puterea nucleară este un capital geopolitic care trebuie activat, demonstrat şi menţinut.
Cristina Cileacu: Ar putea fi motivul pentru care Donald Trump, președintele Statelor Unite, a anunțat recent că va relua testele nucleare, ca să arate că puterea nucleară este și în Statele Unite? Este un fapt cunoscut. Dar, ar putea fi acesta un spectacol?
Matthew Kroening: Da. Ei bine, nu este clar ce a vrut să spună președintele Trump când a spus că Statele Unite vor efectua teste nucleare. Vrea să testeze rachete, ceea ce facem tot timpul, sau vrea să revină cu adevărat la testele nucleare explozive, pe care nu le-am mai făcut de la sfârșitul Războiului Rece?
Cristina Cileacu: Din 1992, da.
Matthew Kroening: Așa că va trebui să vedem. Dar cred că sentimentul este, da, să spunem că nu vom fi intimidați de amenințările nucleare ale rușilor și chinezilor, să le reamintim că și noi suntem o putere nucleară capabilă.
Rusia folosește frica, SUA răspunde
Dacă o amenințare funcționează, se repetă. Dacă o amenințare este ignorată și întâmpinată cu forță proporțională, dispare. Arma nucleară nu este doar un dispozitiv fizic, ci și un instrument emotional, o pârghie psihologică pe care statele o folosesc ca să observe reacții și decizii. În ultimii ani, de când rușii au început războiul din Ucraina, amenințarea nucleară nu mai este doar istorie. A revenit în discursul unor lideri, în strategiile lor, în calculele care stabilesc cât sprijin primește un stat atacat și cât curaj își permite o alianță. Așa apare întrebarea: este mai sigur să fii prudent, să eviți orice pas care ar putea enerva o putere nucleară? Sau această prudență devine, de fapt, invitația perfectă pentru șantaj?
Cristina Cileacu: Nu este periculos să te joci cu această declarație despre amenințările nucleare sau să începi să testezi anumite arme nucleare?
Matthew Kroening: Cred că este mai periculos să cedăm intimidării nucleare rusești și chineze. Și, din păcate, cred că alianța occidentală a făcut asta în ultimii câțiva ani. L-am văzut pe președintele Biden și alți lideri spunând în mod explicit că ne limităm ajutorul acordat Ucrainei pentru că ne temeam de escaladarea nucleară. Și cred că strategia mai bună atunci și cea mai bună strategie acum nu este să cedăm intimidării nucleare, ci să o descurajăm cu propria noastră putere nucleară. Și cred că amenințările legate de testele nucleare contribuie la acest tip de descurajare.
NATO protejează aliații prin putere
Cristina Cileacu: Și dacă la un moment dat cineva, să zicem Rusia, pentru că a început războiul și ei sunt cei care continuă războiul, va folosi una dintre aceste arme, poate o rachetă nucleară, ce se va întâmpla în continuare, a doua zi? Ce ar putea fi un răspuns?
Matthew Kroening: În primul rând, cea mai importantă parte a strategiei nucleare este de a descuraja utilizarea nucleară înainte de toate. Deci, să sperăm că strategia noastră de descurajare va avea succes și nu vom ajunge acolo. Dacă Rusia ar folosi o armă nucleară, cred că răspunsul este că depinde. Dacă ar fi împotriva Ucrainei, ar putea primi un răspuns. Dar dacă este împotriva unui aliat NATO, răspunsul ar fi diferit. Și, în esență, dacă este un aliat NATO, strategia SUA este să aibă opțiuni flexibile. Cred că mulți oameni au această idee de distrugere asigurată reciproc, că dacă o armă nucleară este folosită, aceasta va duce la un război nuclear major. Dar acest lucru nu trebuie să fie cazul dacă, să zicem, Putin ar folosi o singură armă nucleară. Un președinte american ar putea folosi una sau două sau șase, iar scopul, desigur, nu este să poarte un război nuclear limitat, ci ca Putin să înțeleagă că nu poate folosi o singură armă nucleară ca să ne facă să ne retragem. În schimb, el intră într-un război nuclear limitat și îl convinge că este mai bine să nu facă asta în primul rând.
Descurajarea protejează Ucraina
Cristina Cileacu: Acesta ar fi cazul NATO, dar dacă este cazul unui posibil atac în Ucraina, ce ar putea face un președinte al Statelor Unite?
Matthew Kroening: S-a raportat că în administrația Biden, consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, i-a amenințat pe ruși în privat că, dacă vor folosi arme nucleare în Ucraina, că Statele Unite se vor implica în război folosind arme convenționale. Și după cum știm, Statele Unite și NATO au rămas deocamdată în afara războiului din Ucraina, Rusia nu vrea un război cu Statele Unite. Și așa cred că ar fi un factor de descurajare destul de eficient și poate a fost un factor de descurajare eficient, deoarece Putin nu vrea, este copleșit cu Ucraina și nu vrea război cu Statele Unite.
Economia, diplomația și armata contează
Sunt momente în care harta lumii nu se mai citește în culori politice sau în granițe, ci în cifre: PIB, capacitate militară, alianțe. Puterea nu mai înseamnă doar cine are cele mai multe rachete sau cea mai mare economie, ci cine poate conecta aceste elemente într-un sistem coerent. Autocrațiile și democrațiile joacă același joc, dar cu filosofii diferite: unele mizează pe frică și disciplină, altele pe cooperare și alianțe. Rusia își proiectează puterea prin armată. China folosește simultan economia, diplomația și forța militară. Faptul că le combină îi amplifică influența. Iar dacă aceste două state înțeleg că ating rezultatele dorite doar sprijinindu-se una pe cealaltă, atunci întrebarea pentru democrații devine inevitabilă: ce mai poate contrabalansa o colaborare între autocrații?
Cristina Cileacu: O teorie a dvs., dintr-o altă carte pe care ați scris-o, este faptul că economia, diplomația și armata contează foarte mult atunci când vine vorba de felul în care modelează lumea autocrațiile și democrațiile. Dacă ne uităm la Rusia, Rusia are o anumită putere militară, este vizibil. Dacă ne uităm la China, China bifează toate cele trei căsuțe. Cât de importante sunt alianțele în prezent?
Matthew Kroening: Cred că alianțele sunt foarte importante și vedem că adversarii noștri lucrează mai strâns împreună. Statele Unite și România trebuie să se îngrijoreze separat de Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, dar lucrează și împreună, și vedem asta cel mai clar în războiul din Ucraina. Dar și pentru lumea liberă, alianțele sunt atât de importante. Dacă Statele Unite sunt doar împotriva Chinei, Rusiei, Iranului, Coreei de Nord pe cont propriu, avem aproximativ 26% din PIB-ul global, o măsură bună a puterii. Combinate, acestea au între 18 și 20% din PIB-ul global, așa că este prea aproape pentru confort. Dar dacă sunt Statele Unite, alături de NATO, Japonia, Coreea de Sud, Filipine, Australia, împreună avem mai mult de jumătate din PIB-ul global și, prin urmare, dacă lucrăm împreună, cred că încă putem modela decisiv rezultatele internaționale în avantajul nostru.
Puterea nucleară modelează politica globală
Cristina Cileacu: Și care ar trebui să fie rolul Statelor Unite, în special în descurajarea Chinei și a Rusiei, atunci când vine vorba de puterea globală?
Matthew Kroening: Dacă vorbim de dimensiunea nucleară, am fost numit de Congresul SUA pentru a lucra într-o comisie care să studieze problema acumulării nucleare a Chinei. Pentru că, în timpul Războiului Rece, Statele Unite au avut luxul unui rival, al unei superputeri nucleare, Uniunea Sovietică. Odată cu acumularea nucleară masivă a Chinei, acum, pentru prima dată asta înseamnă că Statele Unite vor trebui să descurajeze două superputeri nucleare, Rusia și China, în același timp. Deci, ce a concluzionat comisia noastră este că SUA nu trebuie să-și regândească radical strategia nucleară. Știm cum să facem descurajarea nucleară. Dar că trebuie să ne consolidăm propriul arsenal nuclear, ca să facem față la două puteri în același timp. Așa că am cerut, în esență, prima acumulare nucleară a Americii de la sfârșitul Războiului Rece, arme nucleare mai strategice, mai multe arme nucleare de uz terestru în Europa și Asia, și un sistem de apărare antirachetă pentru Statele Unite. Și sper că administrația Trump va respecta aceste recomandări.
Trump regândește prezența militară
Când o decizie implică soldați, avioane sau echipamente militare, instinctul este să ne uităm la cifre: câți pleacă, câți rămân. Dar în realitate, miza nu este contabilitatea. Miza este mesajul. Pentru România, prezența militară americană nu este doar un număr de soldați, ci o garanție psihologică. Este dovada fizică a faptului că, dacă se întâmplă ceva, cineva este deja aici. Faptul că administrația Trump decide să retragă un număr de trupe, chiar dacă vorbim de câteva sute, deschide o anxietate firească: dacă nu este doar o reașezare, ci un semn de retragere? Privirea trebuie mutată însă la nivelul jocului strategic. Sunt voci la Washington care cred că amenințarea majoră nu mai este Rusia, ci China. Iar dacă interesul principal se mută către Indo-Pacific, atunci America își regândește distribuția resurselor. Dar nu pentru că abandonează Europa, ci pentru că încearcă să prevină un conflict mai mare, acolo unde riscul pare să crească.
Cristina Cileacu: Pentru că ați spus mai devreme că China și Rusia sunt o amenințare pentru lumea liberă, atât pentru Statele Unite, cât și pentru România. În România, în timpul vizitei dumneavoastră aici la București, este o dezbatere activă despre faptul că administrația Trump a decis să retragă o parte din trupele sale de la baza Mihail Kogălniceanu, din Constanța. Cum să vedea acest gest simbolic, pentru că nu este vorba despre 700 de soldați, ci este despre simbolul faptului că Statele Unite se retrag din această zonă, care este destul de periculoasă.
Matthew Kroening: Întâi, vestea bună. Am văzut că administrația Trump este un susținător puternic al NATO și i-a determinat pe aliați să-și mărească angajamentele de cheltuieli pentru apărare la începutul acestui an, ceea ce a fost un succes. Cred că am văzut, de asemenea, o evoluție pozitivă în abordarea lui Trump față de războiul din Ucraina. Cred că înțelege acum că Rusia este problema și că trebuie să pună mai multă presiune asupra lui Putin. Când vine vorba de decizia de postură forțată în România, cred că trebuie înțeles într-un context global mai larg: sunt figuri cheie în Pentagon care cred că China și nu Rusia, este cea mai importantă provocare și astfel că Statele Unite vor trebui să facă mai puțin în Europa, să se poată concentra asupra provocării din Indo-Pacific. Și apoi mă gândesc la ce trebuie să ne reamintim: că nu este vorba de numărul de oameni, ci de capacități. Și așa, putem avea capacitățile de care avem nevoie pentru a apăra România, chiar și cu mai puține trupe, folosind drone, tehnologie nouă și lucruri de genul acesta, pentru că sunt de acord că aceasta este o regiune periculoasă și nu a devenit mai sigură în ultimele zile.
Aliații gestionează crizele împreună
Cristina Cileacu: Dacă ne uităm, din nou, la securitatea din această regiune, vedem că războiul, desigur, continuă. Dar este această dimensiune, care este realizată de războiul cognitiv. Rusia acoperă lumea, dacă vorbim de războiul cognitiv, nu doar Ucraina. China acoperă întreaga lume, dacă vorbim de investiții în diferite locuri de pe glob. De ce Statele Unite nu leagă securitatea Atlanticului de securitatea Pacificului?
Matthew Kroening: Este o întrebare bună, deoarece provocările sunt legate și vedem asta clar în Ucraina, cu soldații nord-coreeni care luptă pe teren în Europa. Dar poate aș respinge puțin întrebarea, consider că legăm mai mult aliații. Deci, avem acest nou cadru NATO-IP4 (n.r. Indo-Pacific Four) cu aliați din Indo-Pacific, care sunt angajați alături de NATO. Administrația Biden a înființat aranjamentul AUKUS, ca să lege Regatul Unit, Australia și Statele Unite. Se pare că acest lucru va fi continuat de administrația Trump. Deci cred că putem mai mult, aș menționa și G7, ultimele 10 întâlniri G7 au inclus țări suplimentare, coreeni, australieni și altele. Deci cred că luăm măsuri pentru a face asta, dar putem face mai multe.
Marea Neagră, punct de interes
Marea Neagră este un punct strategic crucial pentru securitatea și stabilitatea Europei, deci și a regiunii euro-atlantice. Regiunea joacă un rol esențial în securitatea energetică, în comerțul internațional și în echilibrul geopolitic dintre marile puteri. România și alte state riverane devin piloni importanți ai acestei stabilități, iar alianțele militare și politice, cum este NATO, acordă o atenție deosebită regiunii pentru a preveni conflicte și a descuraja agresiuni externe. Viziunea Statelor Unite despre Marea Neagră o descrie ca un spațiu de influență și cooperare strategică, unde parteneriatele cu statele locale devin esențiale pentru menținerea securității regionale și globale.
Cristina Cileacu: Și între cele două oceane mari, cum se vede Marea Neagră din Statele Unite?
Matthew Kroening: Din punct de vedere american, cred, suntem în toată lumea. Este o viziune mai mare. Da. Cred că ne gândim la Europa, ne gândim la NATO, ne gândim la războiul din Ucraina. Cred că Marea Neagră nu este un subiect la care se gândesc mulți americani, nici chiar experții în politică externă. Mai mult experții regionali și NATO se concentrează pe Marea Neagră. Eu sunt unul dintre ei, cred că este un domeniu foarte important, ca România să fie un pilon al stabilității și securității în regiune și, deci, alianța SUA-România în special este importantă. Dar cred, din nou, experții, nu publicul larg, sunt cei care se gândesc la Marea Neagră.
Tehnologia a devenit armă strategică
În secolul XXI, securitatea națională include amenințările tehnologice. Tehnologia aduce oportunități, dar și riscuri, iar inteligența artificială este exemplul perfect pentru această dualitate. Acum, strategiile naționale de securitate, precum cea a Statelor Unite, se concentrează pe promovarea inovației, protecția tehnologiilor și consolidarea parteneriatelor internaționale pentru a menține avantajul competitiv și siguranța națională.
Cristina Cileacu: În secolul nostru, securitatea are un nou strat, amenințarea care vine dinspre tehnologie, în diferite moduri. Ce ar trebui să aibă o strategie națională a unei țări, în acest caz poate puteți vorbi despre strategia Statelor Unite, trebuie să includă, ca să descurajeze această amenințare?
Matthew Kroening: Cred că noua tehnologie vine cu o amenințare, dar și o oportunitate. Și am vorbit cu un tehnolog care a spus că așa a fost întotdeauna, de când oamenii au inventat focul. Probabil că erau unii oameni care spuneau: acest lucru este minunat, putem să ne gătim mâncarea și să ne încălzim. Și au fost alți oameni care spuneau nu, ne vom arde, vom arde satul. Cred că este la fel cu inteligența artificială. Vedem deja câștiguri enorme de productivitate cu inteligența artificială. Dar este și o amenințare care poate fi folosită pentru arme și alte lucruri. Consider că, cheia pentru Statele Unite, pentru Occident, este să ne menținem avantajul inovației. Și Statele Unite au fost liderul mondial în inovație încă de pe vremea lui Thomas Edison, nu vrem să pierdem asta în fața Chinei. Cred că este, în esență, o strategie în trei părți pe care Statele Unite o pune în aplicare. Prima parte, promovează inovația în Statele Unite. Și astfel vedem lucruri precum faptul că administrația Trump face noi investiții în semiconductori și în alte domenii. Al doilea, este protecția, pentru că, China fură tehnologie din Statele Unite și din Europa de mulți ani. Așadar, avem nevoie de controale mai bune ale exporturilor și de alte măsuri pentru a ne proteja tehnologia de China. Și apoi al treilea, este parteneriatul, din motivele despre care am vorbit înainte. Statele Unite se află într-o poziție mult mai puternică dacă se coordonează îndeaproape cu aliații săi din Europa și Asia.
Democrațiile caută alternative eficiente
Cristina Cileacu: Și în toată această situație privind amenințările pe toate nivelurile, ce roluri vor juca instituțiile internaționale? Pentru că vedem în ultimii ani și în multe, multe conflicte că, de obicei, rezoluțiile, în special ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, nu sunt respectate. Mai avem nevoie de aceaste instituții internaționale sau le vom înlocui cu, nu știu, altceva, poate o inteligență artificială supremă?
Matthew Kroening: Bine, aș pune instituțiile internaționale în două categorii. Sunt instituții ale lumii libere, formate din țări similare, deci NATO, G7 și cred că acele instituții încă funcționează și ar trebui să continuăm să lucrăm prin ele. Problema sunt instituțiile globale mai incluzive, cum ar fi ONU, care oferă Chinei și Rusiei un loc la masă și am văzut că au fost perturbatoare, inclusiv cu Rusia care prezida o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în timp ce invadează Ucraina. Cred două lucruri, unul, că ONU este o arenă pentru competiția marilor puteri și ar trebui să o vedem ca atare și să punem presiune cu cereri, pe această instituție. Dar apoi, cred că putem căuta modalități de a le ocoli și de a apela la unele dintre aceste institutii existente, sau poate să facem altele noi, care leagă democrații similare pentru a realiza ceva, pentru că, din nou, forumurile care includ Rusia și China pur și simplu nu funcționează cu adevărat.
