Un grup de tineri, un băiat și două fete, au fost amenințați de mai mulți bărbați, sâmbătă seara, după participarea la marșul Bucharest Pride din Capitală. Tinerii așteptau un Uber și, în momentul când a sosit mașina, una dintre fete a fost agresată fizic de unul dintre indivizicare a scos un briceag. Fata a reușit să îi ia cuțitul și l-a aruncat pe bancheta din spate, a povestit, pentru digi24.ro, partenerul uneia dintre victime.

Tot ea le-a spus prietenilor să filmeze și să sune la poliție. În timp ce băiatul vorbea la telefon cu dispecerul de la 112, același agresor i-a dat o palmă puternică peste față, după ce și-a recuperat cuțitul din mașină, lucru care poate fi văzut și pe imaginile surprinse de una dintre victime.

Cei trei tineri nu aveau asupra lor vreun semn distinctiv care să indice participarea lor la Pride, fiind toți îmbrăcați în haine de vară. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din Sectorul 1, în apropierea străzii Știrbei Vodă și a Muzeului Național Militar, zona Spitalului Universitar de Urgență Militar Central.

Un grup de patru-cinci bărbați au început să strige injurii la adresa comunității LGBTI+ atunci când i-au văzut pe cei trei tineri, băiatul respectiv însoțit de două fete care chemaseră un Uber, a relatat pentru Digi24.ro partenerul uneia dintre victime.

Atunci când a ajuns mașina, două dintre persoane au reușit să urce, însă cealaltă fată a fost bruscată de unul dintre bărbații care îi amenințaseră verbal, înainte să apuce să se suie în autoturism. Individul a scos un briceag și a amenințat-o pe fată, însă ea a reușit să îi ia agresorului cuțitul din mâna și să îl arunce pe bancheta mașinii, a mai povestit partenerul uneia dintre victime, pentru digi24.ro.

Ulterior, atacatorul s-a năpustit peste ultima persoană care era în mașină ca să își recupereze briceagul. Agresorul l-a pălmuit cu forță pe băiatul care ieșise din autoturrsim ca să vină în ajutorul prietenei sale. Incidentul a fost filmat cu telefonul de cealaltă fată care îi însoțea.

„Ia vezi, Romică, te filmează LGBT-iștii”

Grupul de indivizi s-a îndepărtat apoi de ei, însă au continuat să înjure, să instige la ură împotriva comunității LGBTI+, oprindu-se doar după ce fata care  înregistrase totul cu telefonul i-a spus atacatorului că este filmat.

„Hai cântă mai tare că te fac vedetă”, i-a spus fata agresorului pe care l-a filmat.

„O faci pe mă-ta”, a replicat bărbatul.

„Ia vezi, Romică, te filmează LGBT-iștii. Că le bag picioare în telefon”, i-a spus atacatorul unuia dintre prietenii săi.

Polițiștii au apărut, la aproximativ o jumătate de oră după apelul la 112 și cele două victime, fata și băiatul, au fost luați și duși la secție pentru declarații. Cei doi au stat la Secția 3 de Poliție până după miezul nopții, aproximativ ora 1.00, a mai povestit partenerul unei dintre victime, pentru digi24.ro. Aceștia au trimis pe un email furnizat de poliție, în cursul zilei de duminică, filmările pe care le-au realizat, ca probe video.

Marșul Bucharest Pride a avut loc sâmbătă pe traseul Calea Victoriei – Parcul Izvor. Organizatorul, asociația ACCEPT, a anunțat că au fost peste 30.000 de persoane la manifestație, anul acesta fiind o ediție aniversară a 20 de ani de Bucharest Pride.

Jandarmii au întocmit trei acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru portul de obiecte periculoase și au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei, în contextul paradei Bucharest Pride și a evenimentelor Pride Park. În Parcul Izvor, jandarmii au descoperit trei persoane care aveau asupra lor câte un pulverizator cu substanță iritant-lacrimogenă, obiecte interzise la deținere la astfel de evenimente, scrie Agerpres.

Share.
Exit mobile version