Plaje fără șezlonguri și beach-baruri, începând cu vara lui 2026. Asta prevede un proiect de lege, inițiat de către deputatul PSD Constanţa Daniel Georgescu, care a fost aprobat de Parlament şi va merge la promulgare. Potrivit actului normativ, primăriile pot primi, în folosinţă gratuită, prin Hotărâre de Guvern, sectoare de plajă care să devină plaje publice, iar pe acestea nu se vor putea desfăşura activităţi comerciale. De asemenea, prin aceste modificări primăriile pot organiza evenimente culturale sau sportive pe plajă.
Daniel Georgescu a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că proiectul care prevede plaje gratuite, fără şezlonguri, baldachine şi beach-baruri a fost votat de Parlament, iar din vara viitoare 20% din plajele de pe litoralul românesc pot deveni publice.
„Prin aceste modificări pe care le-am iniţiat, românii îşi redobândesc un drept: acela de a alege unde vor să facă plajă; o vor putea face gratuit, cu prosopul, pe plajele publice sau, dacă vor, pe şezlonguri sau baldachine, contra unei taxe. Dar vor putea alege, în sfârşit, cu adevărat! Am promis că voi face acest proiect încă din campania electorală. Mulţi au crezut că sunt doar vorbe goale. Astăzi am reuşit! Am luptat pentru drepturile constănţenilor, dar şi ale turiştilor care vin în vacanţă pe litoralul românesc şi am avut succes. Proiectul meu a fost votat, legea se schimbă în favoarea noastră, a tuturor celor care iubim să mergem la plajă, să stăm pe prosop şi să avem condiţii civilizate. Aceasta este normalitatea, de fapt”, a declarat Daniel Georgescu.
Potrivit proiectului adoptat, primăriile pot primi, în folosinţă gratuită, prin Hotărâre de Guvern, sectoare de plajă care să devină plaje publice, iar activităţile comerciale nu vor fi posibile pe ele.
Deputatul PSD a menţionat că aceste plaje trebuie să fie întreţinute, iar aici pot avea loc şi evenimente culturale sau sportive.
„Fiecare primărie va decide ce este eficient şi prioritar pentru segmentul de plajă pe care îl vor primi în folosinţă gratuită. Cert este că toate aceste plaje trebuie întreţinute, asigurată curăţenia şi servicii precum duşuri, cabine de schimb, asigurarea accesului neîngrădit prin dispunerea unor căi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Totodată, prin aceste modificări, primăriile vor avea posibilitatea să organizeze evenimente culturale publice pe plajă sau evenimente sportive specifice, fără a putea însă să concesioneze, închirieze sau să subînchirieze pentru activităţi economice, precum beach-bar-uri sau închiriere de şezlonguri”, a explicat deputatul de Constanţa.
Proiectul a fost votat de o majoritate a deputaţilor din Parlamentul României şi merge la promulgare la preşedintele României.
Daniel Georgescu a fost primar al comunei Limanu, localitate din care mai fac parte Vama Veche şi 2 Mai.