Reprezentantul USR Cristian Ghinea a atacat, miercuri, PSD-ul, în pline negocieri pentru formarea guvernului, despre care a spus că este dornic să bage mâna în buzunarul tuturor fără să clipească şi că „au fetişuri cu ADS, RAAPPS, pământ şi sedii de lux pentru sinecuri”. În replică, deputatul PSD Mihai Fifor a transmis că comportamentul USR este „agresiv, populist, lipsit de orice sens instituţional” şi dacă nu renunţă la „harţă” şi la logica confruntării permanente, riscă să compromită stabilitatea guvernamentală.
Cristian Ghinea a scris pe Facebook că au intrat la masa negocierilor de la Cotroceni ca să se bată pentru reforme, nu ca să gireze creşteri de taxe pe bandă rulantă.
În replică, deputatul PSD MIhai Fifor a afirmat că „comportamentul USR – agresiv, populist, lipsit de orice sens instituţional – este o ameninţare reală la adresa construcţiei unei majorităţi funcţionale”.
„Dacă nu renunţă la harţă şi la logica confruntării permanente, riscă să compromită stabilitatea guvernamentală pe care tot ei pretind că o doresc.
A fi responsabil nu înseamnă doar să ceri funcţii. Înseamnă să contribui concret la buna funcţionare a guvernului. Să fii capabil să construieşti, nu doar să strigi de pe margine. Bullying-ul trebuie lăsat la partid. La Guvern mergem să muncim!”, a precizat Fifor.
El a subliniat că „PSD este un partid responsabil”.
„Noi nu facem zgomot. Noi livrăm. Negocierile nu s-au încheiat, iar tot ce s-a vehiculat până acum în spaţiul public nu are nicio valoare oficială. Cu toate acestea, unii au găsit deja timp să critice PSD, pentru că – spun ei – ar fi luat prea mult sau ministere prea importante. Ironia este că aceiaşi oameni, până mai ieri, ne cereau insistent să fim responsabili, să intrăm la guvernare şi să asigurăm stabilitatea unui executiv pro-european. De aceea, PSD nu răspunde la ipocrizie şi nu face politică pentru reţelele sociale. PSD face ce trebuie pentru România şi pentru români!”, a menţionat Fifor.
El mai arată că PSD a participat la discuţiile tehnice cu seriozitate şi responsabilitate, nu ca să bifeze prezenţa, ci pentru a evita derapaje grave.
„Am blocat propuneri aberante din punct de vedere social şi economic, şi am impus soluţii echilibrate, corecte, funcţionale. Am fost acolo când era nevoie. Am negociat dur, dar raţional. Nu pentru noi, ci pentru oameni. Ce nu înţeleg unii, născuţi politic din zgomot, este că România are nevoie de guvernare, nu de spectacol”, a mai spus Fifor.
Editor : A.C.