Philippe Clement a dezvăluit că șefii echipei Rangers și Ianis Hagi au lucrat împreună pentru a rezolva o „problemă de contract”, lucru care a făcut ca internaționalul român să revină la antrenamente cu prima echipă, relatează The Irish News.

Jucătorul de 25 de ani nu a mai jucat pe Ibrox de mai mult de un an. El și-a petrecut cea mai mare parte a sezonului trecut împrumutat la clubul spaniol Alaves. După revenirea la Rangers, Iannis Hagi a fost trimis la echipa a doua, cel mai probabil din cauza salariului, care ar fi crescut în cazul în care ajungea la 100 de meciuri jucate, el fiind pe teren până atunci în 99 de partide.

Anterior, Clement a spus că Hagi este liber „să caute alte oportunități”, însă acum jucătorul a fost reprimit în lotul primei echipe, înaintea confruntării de joi seară din Europa League cu Lyon, de pe Ibrox, deși internaționalul român nu este trecut pe lista pentru competiția europeană.

„A fost o problemă de contract, anterioară venirii mele la echipă, dar s-a rezolvat”, a spus antrenorul Clement.

„Așa că ambele părți, clubul și Hagi, s-au întâlnit, și totul s-a rezolvat. E clar că sunt fericit de această situație pe care nu mi-a plăcut să o am, dar care s-a rezolvat acum. Deci este normal, s-a întors la antrenamentul echipei, și urmează să-l readucem la cel mai bun nivel. El nu este încă o opțiune, există o cale de parcurs, desigur, dar cu cât ai mai mulți jucători care pot face diferența pentru echipa ta, cu atât mai bine”, a declarat Clement.

„Relația noastră a fost bună tot timpul, nu a fost niciodată o problemă între noi”

„S-a purtat tot timpul bine și relația noastră a fost bună tot timpul, nu a fost niciodată o problemă între noi. Ne-am întâlnit de multe ori aici, în clădire, așa că a făcut tot ceea ce te așteptai de la un jucător profesionist. A fost cu siguranță un exemplu în acest fel”, a subliniat antrenorul scoțienilor.

„S-a antrenat cu echipa a doua și l-am lăsat să joace acolo pentru a-și menține forma fizică cât mai ridicată. Așa că vom vedea zilele următoare, săptămânile următoare, care este situația. Și e vorba de a lupta pentru un loc în primul 11. Este la fel pentru el, ca și pentru alți jucători”, a adăugat acesta.

Întrebat dacă s-a implicat în încercarea de a determina ambele părți să găsească o soluție, Clement a spus: „Nu vreau să vorbesc despre asta, este o afacere internă a clubului”.

Echipa lui Clement și-a început campania în Europa League cu o victorie – 2-0 în fața lui Malmo, în Suedia, săptămâna trecută și speră la un nou succes în următorul meci.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version