Senatoarea PSD Gabriela Firea a anunţat miercuri dimineață că Biroul permanent PSD București a decis, în unanimitate, să susţină candidatura ei pentru funcţia de primar al Capitalei.

„Mulţumesc colegilor din Biroul permanent al PSD Bucuresti care au decis, prin vot în unanimitate, să susţină candidatura mea pentru Primăria Capitalei. Sunt determinată să muncesc din nou pentru dezvoltarea oraşului, pentru oamenii care sunt abandonaţi de aproape patru ani, pentru toate proiectele care au fost aruncate într-un sertar doar pentru că ele au fost lucrate de echipa social-democrată”, a scris miercuri, pe Facebook, preşedinta PSD Bucureşti, Gabriela Firea.

De asemenea, social-democraţii vor susţine candidaturile actualilor primari de sector Robert Negoiţă, Daniel Băluţă şi Cristian Popescu Piedone şi vor face sondaje pentru celelalte sectoare. 

Potrivit Gabrielei Firea, la primăriile de sector au fost validaţi în unanimitate actualii primari: Sectorul 3 – Robert Negoiţă, Sectorul 4 – Daniel Băluţă, iar la Sectorul 5 s-a votat susţinerea lui Cristian Popescu Piedone.

„Am decis că vom realiza sondaje şi alte cercetari pentru:

Sectorul 1 – Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educaţiei

Sectorul 2 – Rodica Nassar, deputat şi preşedinta organizaţiei PSD Sector 2, prefectul Rareş Hopincă şi deputatul Dan Cristian Popescu

Sectorul 6 – senatorul Gabriel Mutu”, a mai transmis Firea.

Ea spune că PSD are un singur obiectiv în Bucureşti: „să salvăm Capitala de falşii salvatori. Bucureştenii nu mai au nevoie de experimente, de tot felul de încercări nereuşite! Acest oraş trebuie să continue cu oamenii care au demonstrat că pot fi buni gospodari, cu specialiştii în administraţie care au venit cu proiecte benefice pentru oamenii care trăiesc şi muncesc în Capitală”, a mai scris Firea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version