Fostul preşedinte brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la 27 de ani şi trei luni de închisoare pentru tentativă de lovitură de stat, informează AFP.
Al cincilea şi ultimul magistrat al Curţii Supreme care şi-a exprimat decizia, Cristiano Zanin, a considerat că fostul şef al statului a participat la o „organizaţie criminală armată”, ceea ce a făcut ca, în final, patru judecători din cinci să decidă în favoarea unei condamnări la Curtea Supremă Federală.
Jair Bolsonaro a fost găsit vinovat de a fi fost şeful unei „organizaţii criminale” care a conspirat pentru a-şi asigura „menţinerea autoritară la putere” în ciuda înfrângerii sale în faţa actualului preşedinte de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, la alegerile din 2022.
Fostul preşedinte brazilian, care îşi proclamă nevinovăţia, risca peste 40 de ani de închisoare.
Ineligibil până în 2030 şi plasat în arest la domiciliu în Brasilia de la începutul lunii august pentru suspiciuni de obstrucţionare a procesului său, Jair Bolsonaro nu a fost prezent la audieri, din motive de sănătate, potrivit apărării sale. Un jurnalist al Agenţiei France-Presse (AFP) l-a zărit joi dimineaţă în grădina sa, îmbrăcat într-un tricou polo verde şi pantaloni închişi la culoare, în compania unui apropiat.
„Ei numesc asta proces, când toată lumea ştia rezultatul înainte chiar să înceapă”, a reacţionat pe reţeaua X fiul cel mare al fostului preşedinte, Flavio Bolsonaro, care a denunţat o „persecuţie supremă”.
Procesul a divizat puternic o opinie publică extrem de polarizată, inclusiv în capitală. Cazul Bolsonaro este, de asemenea, la originea unei crize fără precedent între prima putere din America Latină şi Statele Unite.
Donald Trump a calificat rapid această condamnare ca fiind „foarte surprinzătoare”. „Seamănă foarte mult cu ceea ce au încercat să facă cu mine”, a acuzat preşedintele american într-o discuţie cu presa, referindu-se la propriile sale probleme judiciare din trecut. „L-am cunoscut ca preşedinte al Braziliei. Era un om bun”, a adăugat Donald Trump.
Denunţând de mult timp o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva aliatului său de extremă dreapta, preşedintele republican a impus o suprataxă punitivă de 50% asupra unei părţi importante din exporturile braziliene. Statele Unite au anulat, de asemenea, vizele mai multor judecători ai Curţii Supreme Federale din Brazilia şi au impus sancţiuni financiare unuia dintre ei, Alexandre de Moraes, raportorul procesului Bolsonaro.
UN VOT PENTRU ACHITARE CARE ÎI DĂ SPERANŢE LUI BOLSONARO
Judecătorul Moraes a fost primul care a votat marţi pentru condamnarea fostului preşedinte, afirmând că Brazilia „era pe punctul de a redeveni o dictatură” în timpul presupusului puci eşuat.
Fostul ministru al justiţiei al lui Lula, Flavio Dino, a votat şi el pentru condamnare, considerând că infracţiunile judecate „nu sunt susceptibile de amnistie”. Este un avertisment remarcat în contextul în care curentul conservator încearcă să obţină aprobarea Parlamentului pentru o lege de amnistie în beneficiul liderului său.
Având deja în vedere posibile recursuri împotriva unei condamnări, tabăra fostului şef de stat a salutat miercuri votul celui de-al treilea magistrat, Luiz Fux. După o demonstraţie de peste unsprezece ore, acesta a fost singurul care a votat pentru achitarea lui Bolsonaro. El a demontat dosarul, a denunţat lipsa probelor şi a susţinut că menţionatul complot nu a depăşit niciodată „faza pregătitoare”.
Argumentul a provocat furia lui Lula, care a declarat pentru publicaţia locală Band că „Bolsonaro a încercat să conducă o lovitură de stat în această ţară” şi „există zeci, sute de dovezi” în acest sens.
Jair Bolsonaro a fost judecat împreună cu şapte foşti colaboratori apropiaţi, printre care mai mulţi foşti miniştri şi generali.
Este pentru prima dată când un fost şef de stat trebuie să răspundă pentru astfel de acuzaţii, într-o ţară încă bântuită de amintirea dictaturii militare (1964-1985).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.