Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a făcut joi un apel public către preşedintele Volodimir Zelenski, cerându-i să i se acorde statutul de „prizonier ucrainean”, după ce autorităţile georgiene au anunţat miercuri că se întoarce în închisoare după mai bine de doi ani petrecuţi în spital în urma unei presupuse tentative de otrăvire din partea regimului prorus aflat în prezent la putere la Tbilisi, relatează „Kyiv Post”.
Politicianul georgiano-ucrainean, care a fost condamnat pentru o serie de infracţiuni legate de perioada în care a ocupat funcţia de preşedinte al Georgiei, timp în care a promovat o politică de apropiere de Occident, ar urma să rămână în închisoare până în 2030.
Într-o postare pe Facebook, Saakaşvili a afirmat că partidul de guvernământ din Georgia, Visul Georgian, „declară în mod direct Ucraina drept stat inamic străin”. Cea mai recentă dintre numeroasele urmăriri penale iniţiate împotriva sa îl acuză de sabotaj în numele unui „stat inamic străin” – referindu-se, în opinia sa, la activităţile sale politice din Ucraina.
„Încă de la începutul acestui mare război, oligarhul rus (fondatorul Visului Georgian, Bidzina) Ivanişvili şi acoliţii săi s-au aliat în mod deschis cu Rusia. În acest context, este absolut evident că persecuţia mea şi soarta mea sunt legate de război”, a argumentat Saakaşvili.
În trecut, organizaţii pentru drepturile omului precum Amnesty International şi Consiliul Europei au susţinut afirmaţia lui Saakaşvili că încarcerarea sa are motive politice – la începutul acestui an, Consiliul Europei l-a numit „deţinut politic”.
Demonstraţiile de masă împotriva tendinţei din ce în ce mai autoritare şi pro-ruse a partidului Visul Georgian au început în primăvara anului 2023. Acestea au izbucnit din nou după ce partidul a câştigat alegerile parlamentare din Georgia în 2024 – un rezultat pe care observatorii internaţionali l-au considerat fraudulos.
Sancţiunile pentru protestatari au devenit din ce în ce mai severe, deoarece Visul Georgian susţine că demonstraţiile sunt orchestrate de serviciile de informaţii străine.
Saakaşvili a fost transferat la spital la scurt timp după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Deşi greva foamei de 50 de zile i-a afectat grav sănătatea fostului preşedinte, un toxicolog din SUA a declarat, după efectuarea unor teste, că simptomele sale au fost cauzate de otrăvire cu metale grele.
„Ieri am fost transferat de la spitalul închisorii, unde eram tratat pentru otrăvire severă, înapoi la închisoare – la personalul care m-a otrăvit”, i-a scris joi Saakaşvili lui Zelenski.
Preşedintele ucrainean a intervenit deja în favoarea lui Saakaşvili, restabilindu-i cetăţenia ucraineană, care îi fusese retrasă de predecesorul lui Zelenski încă din 2019. Recent, el a cerut autorităţilor georgiene să-l transfere pe Saakaşvili la Kiev.
„Ştiu că ucrainenii nu-şi abandonează semenii şi contez pe dumneavoastră”, a încheiat Saakaşvili apelul său adresat lui Zelenski.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

