În februarie 2023, Jakub Jankto devenea primul jucător internaţional în activitate care îşi declara public homosexualitatea. Mijlocaşul ceh în vârstă de 29 de ani şi-a anunţat joi retragerea din fotbal, din cauza unei accidentări grave la gleznă, informează L’Equipe.
Format la Slavia Praga, Jakub Jankto şi-a petrecut aproape toată cariera în Italia (la Udinese, Ascoli, Sampdoria şi, în final, la Cagliari), cu perioade scurte la Getafe şi Sparta Praga.
Mijlocaşul ceh (45 de selecţii, 4 goluri) a fost afectat de o accidentare recurentă la gleznă, unde ligamentele sunt deteriorate.
Distanţa faţă de fiul său, care locuieşte la Praga, a contribuit, de asemenea, la decizia sa de a se retrage definitiv.
În februarie 2023, jucătorul a publicat un mesaj pe reţelele sociale pentru a-şi face publică homosexualitatea: „Bună ziua, mă numesc Jakub Jankto, ca toată lumea, am punctele mele forte şi slăbiciunile mele, am o familie, am prieteni, am o meserie pe care am practicat-o în cel mai bun mod posibil, timp de ani de zile, cu seriozitate, profesionalism şi pasiune. Ca toată lumea, şi eu vreau să-mi trăiesc viaţa în pace, fără teamă, fără prejudecăţi, fără violenţă, ci cu dragoste. Sunt homosexual şi nu mai vreau să mă ascund”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.