Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a declarat vineri că starul echipei naţionalei Spaniei, Lamine Yamal, în prezent accidentat, va fi apt pentru Cupa Mondială din Statele Unite, Canada şi Mexic.
„Progresează bine. Cred că îl vom vedea la Cupa Mondială. Are mai mult timp să se recupereze şi să revină, iar asta îşi doreşte”, a spus Flick într-o conferinţă de presă în ajunul meciului din La Liga împotriva Osasunei.
Atacantul în vârstă de 18 ani a suferit o accidentare musculară la coapsa stângă pe 22 aprilie, în timpul unui meci de campionat împotriva echipei lui Ionuţ Radu, Celta Vigo.
FC Barcelona a anunţat a doua zi că internaţionalul spaniol (25 de selecţii), care a marcat 24 de goluri în acest sezon în toate competiţiile, va rata restul sezonului, dar că ar trebui să fie disponibil pentru a juca la prima sa Cupă Mondială, în vară.
Flick şi-a exprimat, de asemenea, vineri optimismul cu privire la revenirea brazilianului Raphinha, după o accidentare musculară suferită în timpul meciurilor internaţionale din luna martie. „Raphinha este un jucător care dă întotdeauna 100%, fie pe teren, fie la antrenamente. Pentru noi, este important să-l avem înapoi. De asemenea, va călători cu noi şi vom vedea ce se întâmplă”, a explicat Hansi Flick.
FC Barcelona ar putea deja să câştige titlul de campioană a Spaniei în acest weekend, dacă o învinge pe Osasuna, iar Real Madrid nu reuşeşte să o învingă pe Espanyol.

