Afişe cu nigerianul arestat în septembrie în Capitală, sub acuzația că a strâns de gât şi a violat o prostituată, au fost amplasate în Bucureşti, cu mesajul „Apără-ţi oraşul!”. Textul de pe afiș face referire la presupuse „violuri în serie”, iar internauţii s-au arătat revoltaţi. „Ideea este să depui plângere penală, nu să pui asemenea afişe orin oraş”, a scris pe Facebook un bărbat, care face referire, de asemenea, la prezumţia de nevinovăţie a persoanei, până la o condamnare definitivă. Poliţia Capitalei face anchetă pentru a depista cine a lipit afişele, fiind luate măsuri pentru înlăturarea lor.

„Băi, ce naiba se întâmplă??? Afişele astea sunt prin centrul Bucureştiului şi nimeni nu face nimic?!? Cum e posibil să se permită aşa ceva? Chiar dacă ar vorba de un «violator în serie», ideea este să depui plângere penală, nu să pui asemenea afişe orin oraş, precizând, desigur, că e vorba despre un «migrant nigerian»”, a scris pe Facebook un bărbat, distribuind şi o fotografie cu afişele găsite prin Bucureşti, scrie News.ro.

Aceste afişe au imaginea unui bărbat, arestat la jumătatea lunii septembrie, cu mesajul: „Apără-ţi oraşul!”.

Bărbatul care a distribuit imaginile face referire la faptul că „până nu îi este dovedită vinovăţia, omul ar trebui să se bucure de o prezumpţie, cum e firesc într-o pretinsă ţară europeană democratică”.

„Valul ăsta de hate (ură, n.r.) e sufocant şi extremismul tot mai evident şi mai îndrăzneţ o să ducă la lucruri grave”, a mai scris bărbatul.

Poliţia Capitalei anunţă că s-a sesizat din oficiu şi a demarat verificări.

„În acest moment se desfăşoară activităţi pentru identificarea şi depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei. De asemenea, au fost efectuate demersuri pentru a fi îndepărtate afişele respective. Poliţia Capitalei tratează cu maximă seriozitate situaţiile de acest fel şi va continua să acţioneze ferm şi profesionist, conform normelor legale în vigoare”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

În 12 septembrie, un nigerian în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a strâns de gât şi a violat o prostituată, după ce a mers la o locuinţă din Sectorul 6 al Capitalei unde femeia practica prostituţia, iar aceasta i-a spus să plece când a constatat că bărbatul nu are bani să-i plătească în avans serviciile prestate.

Ulterior, anchetatorii din Bucureşti, având suspiciuni că nigerianul ar mai fi comis fapte similare, folosind cam acelaşi mod de operare, au făcut apel la posibilele victime să sesizeze autorităţile.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version