Partidul Social Democrat Unit (PSDU) este pe poziția a zecea în urma numărării aproape în întregime a voturilor din țară, cu un scor mai bun decât REPER, potrivit rezultatelor oficiale parțiale afișate de AEP. Faptul că un partid anonim, de care nu s-a auzit până acum, a obținut un număr surprinzător de voturi – peste 150.000 – a fost pus pe seama identității de denumire și imagine cu PSD.

PSDU are o siglă formată din trei făclii care ard, dispuse într-un mod asemănător cu trandafirii din sigla PSD. De asemenea, pe buletinul de vot denumirea este trecută într-un mod care poate induce în eroare un ochi grăbit: „PSD” scris mare, iar „Unit” apare dedesubt, cu litere mici. Puse alături, siglele pot fi confundate de cineva care nu este atent (colajul este realizat de Digi24.ro).

PSDU este un partid care, potrivit prezentării de pe site-ul oficial, „se ridică ca o necesitate imperativă” într-un peisaj politic „unde forțele tradiționale de stânga și de dreapta s-au anihilat într-o coaliție manipulatoare și absurdă, creată pentru propriile lor interese”.

Partidul se revendică a fi „de centru stânga modern şi progresist, social creştin şi democrat, un partid național cu vocație europeană”.

În programa partidului sunt trecute câteva linii directorare, printre care garantarea unui venit minim de 700 euro/lună pentru toți cetățenii, amnistia fiscală, o locuință pentru fiecare familie, creșterea natalității sau abolirea birocrației și a corupției din vămi.

Potrivit rezultatelor numărării a peste 99% din secțiile de votare, PSDU a obținut 1,81% din voturi la Senat și 1,95% la Camera Deputaților, insuficient pentru a trece pragul electoral de 5%.

PSDU se situează pe poziția a zecea, după Forța Dreptei, dar înaintea REPER, potrivit datelor AEP.

Cine este Oana Crețu

Președinta partidului este Oana Crețu, care în această dimineață a postat pe Facebook un mesaj: „Nu mă voi opri aici! Voi continua să lupt pentru tinerii de azi!”.

Oana Crețu este căsătorită cu Michael Dan Ujeucă, secretar general al partidului, care se prezintă ca fiind arhitect.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul partidului, Oana Crețu este avocat, antreprenor, a lucrat ca inspector principal la Primăria Sectorului 5, a activat în domeniul ONG pe drepturile omului.

Printre aptitudinile care o recomandă, Oana Crețu enumeră „operare computer inclusiv Excel, Word și Powerpoint, încredere în sine, personalitate puternică”.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version