Traficul feroviar a fost reluat duminică seara pe ambele sensuri de circulație între Sinaia și Bușteni, după ce un copac a căzut anterior peste linia de contact a căii ferate. Inițial, ambele căi de rulare au fost blocate. CFR transmite că 15 trenuri de călători au cumulat 2.106 minute de întârziere.

ACTUALIZARE 20:50 Duminică, începând cu ora 19:27, linia de contact a firului I de circulaţie între Sinaia şi Buşteni a fost repusă sub tensiune, în urma finalizării lucrărilor de reparaţii realizate de echipele de intervenţie ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA, iar 15 trenuri de călători au un total cumulat de 2.106 minute de întârziere, a informat instituţia într-un comunicat, potrivit Agerpres.

„În acest moment, circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de siguranţă pe ambele fire de circulaţie, între staţiile Sinaia şi Buşteni, traficul feroviar revenind la regimul normal de exploatare. Ca urmare a incidentului, au fost afectate 15 trenuri de călători, cu un total cumulat de 2.106 minute de întârziere”, precizează CFR.

„Compania mulţumeşte pasagerilor pentru înţelegere şi cooperare pe durata desfăşurării intervenţiei precum şi echipelor de intervenţie pentru profesionalismul cu care au acţionat pentru remedierea avariei şi reluarea în condiţii de siguranţă a traficului feroviar”, se arată în comunicat.

Știrea inițială:

Duminică, la ora 17:03, a fost repus sub tensiune firul II de circulaţie între Sinaia şi Buşteni, ceea ce a permis reluarea circulaţiei trenurilor pe acest fir, în condiţii de siguranţă, informează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, potrivit Agerpres.

La ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti, un copac căzut pe infrastructura feroviară a afectat linia de contact între staţiile Sinaia şi Buşteni, pe ambele fire de circulaţie, la kilometrul feroviar 125+300.

„CFR” SA a informat că au fost mobilizate două drezine pantograf: una din Ploieşti Triaj şi una din Braşov, pentru asigurarea unei intervenţii rapide şi eficiente în zona afectată de căderea unui arbore pe linia de contact.

„În prezent arborele a fost complet îndepărtat, iar gabaritul este asigurat atât pe firul I, cât şi pe firul II de circulaţie. La ora 17:03, firul II a fost repus sub tensiune, ceea ce a permis reluarea circulaţiei trenurilor pe acest fir, în condiţii de siguranţă. Echipele de intervenţie ale CFR SA continuă lucrările de reparaţie la linia de contact (LC), în vederea repunerii sub tensiune şi a firului I, precum şi a restabilirii complete a funcţionalităţii infrastructurii feroviare în zona afectată”, se arată într-un comunicat al companiei.

Editor : A.C.

Share.
Exit mobile version