După retragerea Cubei de pe lista neagră a Statelor Unite a țărilor care susțin terorismul, guvernul cubanez a început eliberarea a aproximativ 553 de deținuți. Măsura face parte dintr-un acord negociat cu ajutorul Bisericii Catolice, iar printre persoanele eliberate se află și cei condamnați pentru participarea la protestele din iulie 2021, informează AFP, potrivit News.ro.

Patru deţinuţi, condamnaţi pentru participarea la manifestaţiile antiguvernamentale din iulie 2021, au fost eliberaţi joi dintr-o închisoare din San Miguel del Padron, un cartier de la periferia Havanei, au raportat jurnaliştii AFP.

„Mulţumesc pentru că mi s-a dat această oportunitate, din nou în viaţă. Este un nou început”, a declarat tânărul Marlon Brando Diaz, condamnat la 18 ani de închisoare pentru participarea la proteste, pe care familia îl aştepta în faţa penitenciarului.

Alţi trei deţinuţi din aceeaşi închisoare, aşteptaţi de familiile lor, au fost, de asemenea, eliberaţi.

Potrivit ONG-ului Cubalex, cu sediul la Miami, aproximativ 20 de persoane care au participat la manifestaţiile din 11 şi 12 iulie 2021 au fost eliberate miercuri.

Datele oficiale indică faptul că aproximativ 500 de persoane au fost condamnate la pedepse de până la 25 de ani de închisoare pentru participarea la aceste proteste, care au fost cele mai mari de la Revoluţia Cubaneză din 1959.

Unele dintre aceste persoane au fost eliberate în ultimele luni, după ce au ispăşit pedeapsa.

ONG-uri şi Ambasada Statelor Unite în Cuba estimează că există aproximativ 1.000 de „deţinuţi politici” în insulă.

Havana neagă existenţa deţinuţilor politici şi îi acuză pe opozanţii săi de a fi „mercenari” în solda Washingtonului.

Editor : Ș.A.

Share.
Exit mobile version