Un procent de 85% au auzit de marele compozitor George Enescu și de festivalul care îi poartă numele, potrivit barometrului Informat.ro – INSCOP realizat în perioada 1-9 septembrie. Cifrele sunt în scădere ușoară comparativ cu 2013, ceea ce arată „o transmitere mai slabă a valorilor către noile generații”, consideră Remus Ștefureac, directorul institutului de sondare.

„Deși notorietatea lui George Enescu și a Festivalului sunt foarte ridicate – 85%, respectiv 76,6% – ele scad ușor față de 2013, ceea ce arată o diminuare parțială a memoriei culturale colective și o transmitere mai slabă a valorilor către noile generații. Percepțiile despre Enescu și Festival sunt puternic influențate de profilul socio-demografic (de exemplu, 26% dintre tinerii de 18-29 de ani nu au auzit de George Enescu și doar 46% dintre aceștia au auzit de Festivalul George Enescu, comparativ cu 90% dintre persoanele de peste 60 de ani care au auzit de festival) și politic (25% dintre votanții AUR nu au auzit de George Enescu și 35% nu au auzit de festival), ceea ce evidențiază diviziuni între generații, niveluri de educație, medii de rezidență și orientări electorale”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, potrivit unui comunicat de presă.

Foto: Barometru Informat.ro – INSCOP Research

El a mai spus că, „deși majoritatea românilor consideră că țara are de câștigat de pe urma Festivalului, creșterea ponderii celor care îl văd ca pe un cost, de la 1,8% în 2013, la 10,5% în 2025 arată o ușoară vulnerabilizare, deocamdată marginală, a consensului social asupra valorii marilor evenimente culturale”.

Majoritatea populației apreciază Festivalul Enescu, „ceea ce arată că acesta este deja un reper cultural major pentru populația României”, a adăugat Ștefureac.

Notorietatea lui George Enescu, în scădere

85% dintre români spun că au auzit despre George Enescu (față de 90.6% în 2013). 14.8% spun că nu au auzit de muzicianul român (față de 6.2% în 2013). 0.1% nu știu sau nu răspund.

Spun că au auzit de George Enescu în special: votanții PNL și USR, persoanele peste 60 de ani, cei cu educație media sau superioară, locuitorii din București și din urbanul mare. Declară că nu au auzit de marele compozitor mai ales: votanții AUR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație primară și locuitorii din rural, mai arată sursa citată.

inscop enescu 1
Foto: Barometru Informat.ro – INSCOP Research

Despre Festivalul George Enescu au auzit 76.6% dintre respondenți (față de 80.2% în 2013). 22.8% spun că nu au auzit despre acest eveniment (față de 15% în 2013). 0.6% nu știu sau nu răspund.

Declară că au auzit de Festivalul George Enescu mai ales: votanții PSD, PNL ȘI USR, persoanele peste 45 de ani, cei cu educație medie sau superioară, locuitorii din București. Spun că nu au auzit despre acest festival în special: votanții AUR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație primară și locuitorii din rural.

67.7% dintre cei intervievați sunt de părere că România are de câștigat de pe urma Festivalului George Enescu (față de 71.9% în 2013). 10.5% cred că țara are de pierdut de pe urma acestui eveniment (față de 1.8% în 2013). Ponderea non-răspunsurilor este de 21.7%.

Sunt de părere că România are de câștigat de pe urma Festivalului George Enescu mai ales: votanții PSD, PNL ȘI USR, persoanele peste 45 de ani, cei cu educație medie sau superioară și locuitorii din București. Votanții AUR, tinerii sub 30 de ani și persoanele cu educație primară cred cel mai mult că țara are mai mult de pierdut de pe urma evenimentului.

Foto: Barometru Informat.ro – INSCOP Research

Datele au fost culese în perioada 1-9 septembrie 2025, cu ajutorul interviului prin intermediul chestionarului.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1103 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version