FOTO VIDEO Un bolovan a căzut din cer și a trecut prin acoperișul unei case din Hunedoara. O femeie și 2 copii se aflau la parter

Avocatul Poporului, Renate Weber, le-a transmis, marţi, membrilor Comisiei de anchetă privind abuzurile asupra minorilor că legislaţia în domeniu ar trebui schimbată, în sensul stabilirii cu claritate a vârstei până la care orice act sexual cu un minor este o faptă ce poate fi calificată drept viol.

”Din punct de vedere legislativ, considerarea tuturor acestor situaţii ca fiind violuri. Nu trebuie să mai majoraţi pedepsele, trebuie să calificăm exact cum este un asemenea comportament.

Pentru că violul presupune constrângere şi asta trebuie să înţelegem – constrângerea este şi psihologică prin astfel de ademeniri cu mijloace de subzistenţă, până la urmă”, a susţinut Weber, citată de DC News.

În fiecare săptămână, sunt semnalate în jur de 15 cazuri de abuzuri

Potrivit Avocatului Poporului, în fiecare săptămână, sunt semnalate în jur de 15 cazuri de abuzuri, inclusiv sexuale asupra minorilor, care se petrec, cele mai multe dintre ele, în comunităţile în care se află aceştia şi în familie.

Vezi și: Agent principal la Serviciul de Pașapoarte Alba, ARESTAT preventiv, pentru agresiuni sexuale asupra fiului său în vârstă de 5 ani

”Din centrele instituţiilor de stat nu au fost prea multe, cred că au fost în jur de 10, dar discutăm de zeci de cazuri de abuzuri, inclusiv abuzuri sexuale groaznice care se petrec în familie, în comunităţile în care se află copiii.

Numărul acestora s-a înmulţit îngrijorător, probabil, şi ca urmare a faptului că în pandemie copiii au stat izolaţi, nu au mai mers la şcoală, nu au putut să scape de cei care le erau cu adevărat călăi.

Sunt foarte multe astfel de situaţii şi noi, în acest moment, încercăm că convingem şi Parchetele, dar şi instanţele de judecată că ori de câte ori este vorba de un copil cu vârste foarte fragede – 8, 9, 10 ani – să nu mai considere aceste cazuri ca fiind acte sexuale cu un minor, care ar presupune consimţământul acestora, ci să le califice drept violuri şi să le trateze ca atare”, a spus Weber.

Cred că este important acest lucru, pentru că dacă mergem pe ideea că un copil de 10 – 11 ani îşi poate da consimţământul pentru un act sexual cu un adult de 60, de 30 sau de 40 de ani, cred că distorsionăm ceea ce înseamnă protecţia copilului.’, a declarat Weber.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Cele mai recente știri
Știri similare