Franţa a solicitat activarea mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene (UE) şi va primi „în scurt timp” întăriri aeriene europene pentru combaterea incendiilor, a anunţat în noaptea de joi spre vineri preşedintele Emmanuel Macron.
„Vom putea conta în scurt timp pe sprijinul a două avioane Canadair croate, a două avioane Air Tractor portugheze, precum şi a două elicoptere grele Black Hawk din Cehia şi Slovacia”, a precizat preşedintele francez într-un mesaj pe X.
„Situaţia rămâne extrem de tensionată în faţa incendiilor care afectează ţara, în special în departamentul Gironde”, a subliniat Macron.
Aproximativ 800 de pompieri continuă să lupte împotriva unui incendiu izbucnit miercuri în apropierea bazinului Arcachon, în sud-vestul ţării, care a cuprins până acum 4.800 de hectare şi a dus la evacuarea preventivă a aproape 20.000 de persoane din zona Lège-Cap-Ferret, o localitate cu 8.000 de locuitori permanenţi, dar care găzduieşte zeci de mii de turişti în timpul verii, unde mai multe case au ars. Apărarea localităţii Lège-Cap-Ferret, situată la marginea unui masiv forestier, se desfăşoară „insulă cu insulă, casă cu casă”, a subliniat Marc Vermeulen, directorul serviciilor de urgenţă din Gironde.
Un pompier a fost rănit în timpul intervenţiei în urma unei explozii, probabil a unei butelii de gaz, şi a fost transportat cu ambulanţa.
Incidentul survine după ce doi pompieri au murit marţi, în timpul unui incendiu în apropierea aeroportului din Bordeaux şi după un deces anterior în Savoia, la începutul lunii iulie. Sindicatele din domeniu denunţă lipsa mijloacelor şi „epuizarea” personalului.
Potrivit mai multor surse intervievate de AFP, incendiul din Gironde ar fi putut fi declanşat de o maşină de defrişare care lucra sub o linie electrică pentru Enedis, în mijlocul pădurilor de pini din Saumos. Autorităţile înclină spre ipoteza unui accident, iar prefectura a interzis „toate lucrările forestiere care utilizează motoare cu combustie internă” în departament până la noi ordine.
În acelaşi timp, un incendiu izbucnit joi în apropierea localităţii Biscarosse, în departamentul Landes, s-a răspândit rapid în pădurea din jur, cuprinzând 1.200 de hectare până la porţile oraşului, ceea ce a dus la evacuarea a peste 5.000 de persoane, potrivit prefecturii.
În departamentul Var (sud-est), un incendiu izbucnit marţi a cuprins 2.700 de hectare în zona masivului Gros Bessillon, potrivit prefecturii. Aproximativ 50 de case au fost afectate, dintre care 25 au fost distruse.
Potrivit guvernului, de la începutul anului au avut loc peste 12.500 de incendii, iar suprafaţa deja arsă o depăşeşte pe cea din 2022, când incendiile au cuprins aproape 30.000 de hectare în pădurea Landes de Gascogne, forţând evacuarea a aproximativ 50.000 de persoane. La acea vreme, peste 3.000 de hectare fuseseră deja mistuite în jurul localităţii Saumos.
Pădurile iau foc cu atât mai uşor cu cât vegetaţia şi solurile sunt foarte uscate de luni de zile, un fenomen accentuat de recentele valuri de căldură excepţională. Potrivit unui studiu publicat joi de climatologii din cadrul grupului World Weather Attribution, schimbările climatice provocate de activităţile umane agravează actuala secetă.
În întreaga Europă, trei valuri de căldură succesive din acest sezon au intensificat seceta, au pus la grea încercare rezervele de apă şi au lăsat vegetaţia uscată. Canicula a fost, de asemenea, considerată responsabilă pentru mii de decese.

