Echipa de campanie a candidatului republican la Casa Albă, Donald Trump, a făcut o gafă în publicitatea online şi a postat o fotografie din Georgia, o ţară situată între Europa şi Asia, pentru a ilustra un mesaj adresat alegătorilor statului american Georgia, relatează BFMTV, potrivit News.ro. 

„Atenţie la Georgia: vă cer umil să vă opriţi din ceea ce sunteți pe cale să faceţi pentru a verifica dacă sunteţi înscrişi pe listele electorale”, este mesajul acestei publicităţi online a echipei de campanie a candidatului republican.

În mesaj este afişată apoi o imagine din Georgia, o ţară din Europa de Est, cu munţi şi câmpii înflorite, aflată pe alt continent faţă de statul-cheie în alegerile americane din noiembrie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Echipa de campanie a Kamalei Harris a descoperit gafa.

O apropiată a vicepreşeintei şi candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris, Ammar Moussa, a repostat un articol despre faimoasa publicitate – şters între timp – şi a ironizat o „operaţiune de prim ordin” a adversarului republican.

„Oops”, scrie în acest articol, care evocă „Georgia greşită” aleasă ca ilustrare de Donald Trump şi echipa sa de publicitate.

Donald Trump şi Kamala Harris se află, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile de la 5 noiembrie, la o distanţă de câteva puncte procentuale în ultimele sondaje.

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version