Egiptul a deschis mai multe galerii ale muzeului său, a cărui contrucție a început în 2012 și au fost deschise vizitatorilor. Mult așteptata colecție despre „Regele Tutankhamon” nu a fost însă inaugurată tot acum, transmit BBC și The Guardian.
Marele muzeu egiptean, o invetiție de peste un miliard de dolari, și-a deschis porțile vizitatorilor, miercuri, 16 octombrie. Situat în apropierea Piramidelor din Giza, muzeul va oferi vizitatorilor ocazia de a explora aspecte ale Egiptului antic, prin expunerea a peste 100.000 de obiecte arheologice.
„Muzeul nu este doar un loc pentru a expune antichități, dar își propune și să atragă copiii să învețe despre istoria Egiptului antic… Muzeul este un cadou pentru întreaga lume”, a spus Eissa Zidan, directorul general al muzeului.
În prezent, 12 săli cu diverse artefacte, de la statui ale faraonilor, până la sarcofage și mumii vor putea fi vizitate de un număr de 4.000 de persoane.
Toate sălile sunt echipate cu tehnologie avansată și dispun de prezentări multimedia pentru a explica viața vechilor egipteni, inclusiv a regilor săi, a adăugat Zidan, directorul general al muzeului.
Jorge Licano, un turist din Costa Rica, a spus că „Există o mulțime de istorie și o mulțime de lucruri de care nu suntem conștienți, mai ales venind din cealaltă parte a lumii, iar a vedea totul aici și a învăța de la localnici a fost minunat”.
Deschiderea parțială este considerată drept una de probă, a declarat ministrului adjunct al antichităților, Al-Tayeb Abbas, scrie The Guardian, pentru că va ajuta la pregătirea deschiderii complete, oferind o înțelegere mai profundă a problemelor legate de operațiuni, cum ar fi identificarea zonelor supraaglomerate ale muzeului.
Prima inaugurare era planificată pentru anul 2012, dar proiectul a suferit întârzieri din cauza pandemiei de Covid-19, a costurilor ridicate și a situației politice.
Editor : Andreea Stanciu