Președintele României a efectuat, în perioada 25-26 iulie, o vizită oficială în Austria, la Salzburg, la invitația președintelui federal Alexander Van der Bellen. Nicușor Dan a fost însoțit de către soția sa și cei doi copii, care au participat la mai multe evenimente oficiale.

În ultima zi a deplasării în Austria, președintele Nicușor Dan a avut mai multe activități, la care, de aceasta dată nu și-a mai luat și copiii. Președintele României a început ziua cu ceremonia primirii oficiale de către guvernatorul landului Salzburg, Karoline Edtstadler, acolo unde a fost însoțit de partenera sa.

Ulterior, Nicușor Dan a participat, alături de partenera sa, la festivitatea de deschidere a Festivalului Salzburger Festspiele. Ultima zi din deplasarea în Austria s-a încheiat cu participarea la premiera operei Giulio Cesare în Egitto, de George Frideric Handel la Teatrul Haus fur Mozart din Salzburg.

Șeful statului a avut și o întâlnire oficială cu cancelarul federal al Republicii Austria, Christian Stocker. În cadrul căreia s-a făcut un schimb de opinii cu privire la stadiul și perspectivele relațiilor româno-austriece și s-a discutat despre temele de actualitate de pe agenda europeană și internațională.

Președintele României și-a început deplasarea în Austria cu o serie de evenimente oficiale. În prima zi, acesta a participat la Summitul Industriașilor de la Salzburg, unde a ținut o alocuțiune. De asemenea, a acesta a fost primit oficial și de către președintele Republicii Austria, Alexander Van der Bellen.

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version