Un accident în care a fost implicat un autocar al companiei germane Flixbus care circula între Germania şi Polonia a provocat moartea a două persoane şi rănirea altor pasageri, sâmbătă, pe o autostradă din nordul ţării, a anunţat compania, potrivit AFP.
Accidentul a avut loc după-amiază pe ruta dintre Berlin şi oraşul polonez Szczecin, potrivit unui comunicat de presă al Flixbus.
Dintre cele 14 persoane aflate la bord, inclusiv un şofer, „două au murit. Ceilalţi ocupanţi au fost duşi la spitalele din apropiere”, se arată în comunicat.
Potrivit poliţiei locale, victimele sunt o femeie de 29 de ani şi un bărbat de 48 de ani.
Unsprezece persoane au fost rănite, inclusiv şoferul autocarului.
„Circumstanţele exacte ale accidentului nu sunt încă cunoscute”, a menţionat compania.
Accidentul a avut loc la o ieşire de pe autostrada A11 care ducea la o parcare din apropierea unui nod rutier de lângă Prenzlau, la nord-est de Berlin, a relatat agenţia germană de ştiri dpa. Autocarul s-a răsturnat pe o parte şi niciun alt vehicul nu a fost implicat. Accidentul a avut loc în condiţii de iarnă.
În martie 2024, un autocar Flixbus care transporta 54 de persoane a făcut accident în estul Germaniei, patru persoane pierzându-şi viaţa şi multe altele fiind rănite.
Flixbus este o companie germană care operează o flotă mare de autocare pe distanţe lungi în mai multe ţări europene, Maroc şi Statele Unite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.