Germania intenţionează să cumpere încă 15 avioane de luptă F-35, a relatat vineri Politico, citând mai multe persoane familiarizate cu această chestiune. Decizia ar creşte flota planificată a ţării la 50 de astfel de avioane fabricate în SUA, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Decizia ar putea fi luată pe fondul tensiunilor dintre Germania şi Franţa privind proiectul comun franco-german pentru avionul de luptă FCAS, după o informaţie apărută la începutul acestei săptămâni conform căreia Franţa doreşte în prezent un control de aproximativ 80% asupra lucărilor în cadrul proiectului.

Ministerul Apărării german nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Până în prezent, Germania a comandat 35 de avioane F-35 pentru a înlocui un total de 85 de avioane de vânătoare Tornado învechite, care vor fi scoase din uz.

O sursă militară a declarat pentru Reuters că cifra de 15 avioane F-35 suplimentare a făcut parte din planificările anterioare, dar că cifrele trebuie adaptate după ce NATO a convenit recent asupra unor noi obiective privind armele şi numărul militarilor.

Având în vedere aceste obiective, este puţin probabil ca cifra iniţială să fie încă realistă. Acest lucru sugerează că numărul de avioane F-35 suplimentare necesare ar putea fi mai mare în final, deşi sursa nu a confirmat acest lucru.

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat miercuri că există în continuare diferenţe de opinie privind configuraţia proiectului, care a fost afectat de întârzieri şi lupte interne privind cota de lucru şi drepturile de proprietate intelectuală.

Dacă Franţa îşi menţine solicitarea, diferenţele rezultate între partenerii proiectului ar face puţin probabil ca proiectul să poată intra în următoarea fază, aşa cum este programat, până la sfârşitul acestui an, a declarat o sursă pentru Reuters.

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version