Go-Jo, vedeta TikTok, va reprezenta Australia la Eurovision în 13-17 mai, fiind cel de-al 10-lea act muzical care îşi reprezintă ţara de când Australia s-a alăturat concursului anual european de cântece, în urmă cu un deceniu, potrivit The Guardian.

Marty Zambotto, un cântăreţ şi compozitor în vârstă de 29 de ani din Sydney, a devenit viral în 2023 după ce a încărcat pe TikTok un clip cu el interpretând melodia sa „Mrs Hollywood” în timp ce se plimba prin Sydney. Până în prezent, piesa a acumulat peste 60 de milioane de difuzări digitale şi 1 miliard de vizualizări pe toate platformele.

Zambotto a declarat pentru The Guardian Australia că atunci când a primit vestea despre Eurovision a crezut iniţial că este o farsă. „Mi-am zis: „Unde este Ashton Kutcher?””, a spus el, adăugând: „Îmi place muzica şi să cânt – să reprezint o ţară pentru că fac ceea ce îmi place? Nu există un sentiment mai bun”.

Tânărul în vârstă de 29 de ani a crescut în orăşelul Manjimup, Australia de Vest, pe o proprietate autonomă, construită din materiale reciclate, fără apă curentă, electricitate sau semnal telefonic.

„A fost foarte izolat, departe de societate”, spune el. „Aşa că am învăţat cum să gândesc şi să fiu creativ într-un mod foarte individual. Când a venit vorba să merg la şcoală, am fost introdus mult mai mult în societate şi m-am simţit ca un străin. De-a lungul anilor, am învăţat să mă simt confortabil cu ceea ce sunt şi am aflat că oamenii chiar apreciază asta”.

Ca Go-Jo, Zambotto a cultivat o bază masivă de fani online, postând clipuri pline de energie cu el în timp ce cântă şi interacţionează cu publicul. Succesul lui „Mrs Hollywood” a fost alimentat de clipuri în care invita trecătorii să i se alăture pentru un solo de chitară improvizat.

Go-Jo - Milkshake Man | Australia 🇦🇺 | Official Music Video | #Eurovision2025

Pentru Eurovision, Go-Jo va interpreta un nou cântec intitulat „Milkshake Man”, scris în colaborare cu formaţia pop australiană Sheppard, în care invită publicul: „Come and take a sip from my special cup / I’ve heard that you could use a little pick-me-up. / What can get you high when you’re oh so sad? / It’s the milk from the milkshake man”. 

Paul Clarke, directorul de creaţie al Australiei pentru concursul Eurovision din acest an, care va avea loc în Basel, Elveţia, în luna mai, l-a descris pe Zambotto ca având „o legătură unică cu publicul”, adăugând: „Ştim că va primi multă dragoste din partea comunităţii Eurovision”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version