Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că, din punctul său de vedere, ”sub nicio formă” PSD şi USR nu vor mai putea sta la aceeaşi masă pentru a discuta.
Întrebat, luni seară, la România TV, dacă PSD şi USR nu mai pot lua loc la aceeaşi masă pentru a discuta, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Nu, din punctul meu de vedere nu, sub nicio formă!”.
El a spus că a fost de acord cu varianta unui guvern de armistiţiu.
”Eu azi am fost de acord cu această varaintă, dar au respins-o. Domnii sunt puternici, domnii cu 10% încearcă să dea linia în România”, a adăugat Grindeanu.
”Noi nu am avut decizii şi nu am făcut congrese la PSD ca să facem îngrădiri, cordoane sanitare şi aşa mai departe. Ei, de trei luni de zile, nu fac decât să dea decizii cum nu mai fac cu PSD-ul. Am înţeles, deci sunteţi cu PSD-ul în opoziţie. Atunci de ce sunteţi supăraţi când vă spunem că nu vă mai votăm cum vreţi voi legile? De ce credeţi că PSD-ul e bun doar pentru rezervă de voturi pentru politicile proaste pe care le-aţi făcut? Nu mai suntem în această situaţie! Vreţi să găsim o soluţie, vreţi ca România să nu piardă bani europeni, atunci veniţi cu legi în Parlament, transparent, hai să le discutăm cu partenerii sociali, hai să nu facem legi prin care să scăpaţi liderii USR de eventuale condamnări şi de albiri de caziere, pentru că retroactiv nu se mai poate da, mi s-a explicat de către jurişti că lucrurile se pot întoarce dacă există o schimbare de lege. Nu vă supăraţi, dar asta nu e o chestiune pe care să o votăm noi în Parlament!”, a spus Grindeanu.

