Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat luni, la Parlament, decizia de a depune o moţiune de cenzură alături de AUR, el afirmând că ceea ce au făcut prin această mişcare în Parlament este să maximizeze şansele de a trece o moţiune, pentru că, altfel, exista riscul de anihilare reciprocă. El a mai spus, despre opţiunea PSD, după moţiune, că ori sunt în opoziţie, ori fac parte dintr-o coaliţie, poate mai ajustată.
”Eu şi colegii mei avem în spate un vot de aproape 98%, dat în urmă cu o săptămână şi care ne spune următorul lucru: trebuie să retrageţi încrederea în guvernul Bolojan. Asta facem. Ceea ce am făcut acum, de fapt, prin această mişcare în Parlament, este să maximizăm şansele de a trece o moţiune. Altfel, exista riscul de anihilare reciprocă a unei moţiuni, pe de-o parte, puteam să depunem doar PSD-ul şi putea să fie anihilată de voturile celorlalţi. Noi avem până în 130 de parlamentari, ca să fim mai exact 129, până la 233 mai avem 104”, a spus Grindeanu la Parlament.
Preşedintele PSD a precizat că, de asemenea, ceilalţi nu au numărul necesar, singuri, să depună o moţiune de cenzură.
”Exista riscul de anihilare reciprocă şi ca acest demers să fie unul sortit eşecului. Chiar dacă pare că renunţăm la o şansă, fiindcă puteam să depunem două moţiuni de cenzură, aşa cum bine ştiţi, eu cred că, de fapt, acum e o maximizare în Parlament a şanselor de a trece o moţiune”, a mai spus Sorin Grindeanu.
El a menţionat că punctul de vedere al Partidului Social-Democrat nu s-a schimbat.
”Ne dorim să facem parte dintr-o coaliţie. Sunt două opţiuni. Ori suntem în opoziţie, ori facem parte dintr-o coaliţie, aşa cum am făcut, poate mai ajustată”, a subliniat Grindeanu.
El s-a referit şi la declaraţiile preşedintelui Nicuşor Dan. ”Am văzut şi dorinţa preşedintelui şi o respect, nu doreşte majorităţi cu AUR şi, de asemenea, nu doreşte, dacă nu mă înşel, nici măcar un guvern minoritar care să fie susţinut de AUR”, a arătat el. Grindeanu a precizat că nu e nimic nou în cee ace face PSD.
”PSD-ul a spus că îşi doreşte să schimbe acest guvern. PSD-ul, în urmă cu o săptămână, a luat o hotărâre într-o majoritate covârşitoare”, a spus el despre votul din PSD pentru retragerea încrederii premierului Ilie Bolojan.
El a continuat: ”L-aţi întrebat cumva pe Fritz dacă în 2001 a existat vreo nuanţă la USR când a votat cu AUR, împreună?”, referitor la faptul că USR a votat moţiunea de cenzură, împreună cu AUR, depusă împotriva guvernului Cîţu.

