Guvernul a aprobat contractul de 500 de milioane de euro de la BEI pentru Autostrada Sibiu-Piteşti.Împrumutul poate fi tras în maximum 10 tranşe, fiecare în valoare minimă de 50 milioane de euro, iar finanţarea acordată de Banca Europeană de Investiţii poate acoperi până la 50% din costul total al proiectului. Data limită de tragere a împrumutului este de 3 ani de la data semnării contractului, iar împrumutul poate fi acordat pe o perioadă de până la 27 de ani.
”Guvernul României a aprobat joi, 12 martie 2026, la propunerea Ministerului Finanţelor, proiectul de lege pentru ratificarea celui de-al doilea contract de finanţare încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI). Contractul în valoare de 500 de milioane de euro a fost semnat la Bucureşti pe 15 ianuarie 2026 de ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare şi la Luxemburg pe 19 ianuarie 2026 şi reprezintă cel de-al doilea acord de finanţare încheiat cu BEI pentru realizarea autostrăzii Sibiu–Piteşti, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România”, anunţă Ministerul Finanţelor.
Conform sursei citate, prin această decizie, Executivul asigură cadrul legal necesar pentru tragerea fondurilor care vor finanţa construirea primei autostrăzi ce traversează Munţii Carpaţi, facilitând astfel conexiunea rutieră vitală între regiunile istorice ale României şi integrarea în reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T).
„Autostrada Sibiu–Piteşti este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale României, cu un rol esenţial pentru conectivitatea economică şi pentru integrarea coridoarelor de transport europene. Prin parteneriatul cu Banca Europeană de Investiţii asigurăm resursele financiare necesare pentru implementarea acestui proiect strategic şi pentru valorificarea fondurilor europene destinate modernizării infrastructurii de transport”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Potrivit prevederilor contractului, împrumutul poate fi tras în maximum 10 tranşe, fiecare în valoare minimă de 50 milioane de euro, iar finanţarea acordată de Banca Europeană de Investiţii poate acoperi până la 50% din costul total al proiectului. Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA şi cele aferente exproprierilor.
Data limită de tragere a împrumutului este de 3 ani de la data semnării contractului, iar împrumutul poate fi acordat pe o perioadă de până la 27 de ani.
Autostrada Sibiu–Piteşti este prima autostradă care traversează Munţii Carpaţi şi reprezintă un proiect strategic al reţelei rutiere naţionale, fiind inclusă în Reţeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T). Proiectul este structurat în cinci secţiuni şi are ca obiectiv îmbunătăţirea mobilităţii, reducerea timpilor de călătorie, creşterea siguranţei rutiere şi stimularea dezvoltării economice a regiunilor pe care le traversează.
Finalizarea proiectului este estimată pentru anul 2028. Implementarea este asigurată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Împrumutul reprezintă al doilea din cele două împrumuturi aprobate de Banca Europeană de Investiţii, în valoare totală de 1 miliard de euro, destinate sprijinirii realizării Autostrăzii Sibiu–Piteşti.

