Guvernul german a promis duminică o anchetă rapidă şi detaliată pentru a clarifica eventualele erori ale autorităţilor în prevenirea atacului cu maşină comis vineri la târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, situat în nord-estul Germaniei, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Anchetele autorităţilor din domeniul securităţii „sunt desfăşurate într-un ritm susţinut”, a declarat ministrul de interne german Nancy Faeser, într-un comunicat.

Atacul de la Magdeburg s-a soldat, până în prezent, cu cinci morţi şi peste 200 de răniţi.

„Opiniile şi declaraţiile suspectului vor fi examinate, la fel ca indiciile şi procedurile diferitelor autorităţi şi ale justiţiei, în scopul tragerii concluziilor corespunzătoare”, a subliniat Nancy Faeser.

Obiectivul este de a realiza un portret acestui presupus autor „care nu corespunde niciunui profil cunoscut”, cu ajutorul Biroului federal al poliţiei şi autorităţilor locale.

Suspectul „a acţionat într-o manieră incredibil de crudă şi brutală, în maniera unui terorist islamist, deşi ideologia sa pare a fi cea a unui opozant al islamului”, a spus ministrul de interne german.

Nancy Faeser şi alţi înalţi funcţionari vor fi audiaţi în 30 decembrie de comisia pentru afaceri externe a Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german).

Un magistrat a dispus arestarea preventivă a suspectului pentru cinci capete de acuzare de crimă, precum și pentru mai multe capete de acuzare de tentativă de crimă și vătămare corporală gravă, a precizat poliția într-un comunicat.

Potrivit revistei Der Spiegel, serviciile secrete saudite i-au avertizat acum un an pe omologii germani (BND) în legătură cu Taleb Jawad al-Abdulmohsen, după ce acesta postase pe X (fostul Twitter) un mesaj în care ameninţa Germania că va plăti un „preţ” pentru tratamentul aplicat refugiaţilor saudiţi.

În 2013, el fusese condamnat la plata unei amenzi la Rostock, pentru „tulburarea ordinii publice şi ameninţări cu comiterea de crime”.

În ajunul atacului, psihiatrul saudit a ignorat o convocare judiciară la Berlin, unde era urmărit pentru ultraj într-un comisariat ce refuzase să îi înregistreze o plângere.

Editor : A.C.

Share.
Exit mobile version