Sorin Costreie, profesor la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti şi consilier prezidenţial pentru educaţie şi cercetare, este propus să preia portofoliul Educaţiei în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu. Filosoful are experienţă atât în mediul universitar, cât şi în administraţia publică, unde a lucrat ca secretar de stat şi consilier al mai multor premieri.

Profesor la Universitatea din Bucureşti

Născut la Bucureşti, la 17 aprilie 1971, Sorin Costreie este filosof şi cadru didactic al Universităţii din Bucureşti, unde activează din 1997. Este specializat în filosofia limbajului, filosofia matematicii şi filosofia logicii, domenii în care a publicat articole şi volume academice.

A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti în 1996, a obţinut un master în 1997 şi a devenit doctor în filosofie în 2007. A urmat, de asemenea, studii doctorale la University of Western Ontario, în Canada, şi a petrecut perioade de studiu în mai multe ţări, între care Statele Unite, Germania, Spania şi Italia.

Activitatea sa academică include publicaţii şi volume apărute la edituri internaţionale precum Routledge, Springer, Oxford University Press, Taylor & Francis şi Elsevier, dar şi la edituri din România.

În cadrul Universităţii din Bucureşti, Costreie a ocupat mai multe funcţii de conducere. A fost director al Departamentului de Management al Calităţii, prodecan al Facultăţii de Filosofie şi prorector, mai întâi pentru relaţii internaţionale, apoi pentru reţele universitare şi relaţii publice. Din 2023, este preşedintele reţelei universitare europene UNICA, care reuneşte universităţi din capitalele Europei.

Consilier al mai multor premieri şi fost secretar de stat

Sorin Costreie are experienţă în administraţia centrală, în special în domeniul educaţiei şi cercetării. În 2016, a fost consilier al ministrului Educaţiei, iar în perioada octombrie 2016 – ianuarie 2017 a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

În ianuarie 2020, a intrat în aparatul guvernamental ca şi consilier de stat, lucrând în perioada următoare cu premieri precum Florin Cîţu, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu. A rămas în această poziţie până în 2023, potrivit CV-ului său public.

În paralel cu activitatea guvernamentală şi universitară, a reprezentat România în organisme şi proiecte de cooperare academică internaţională. Printre responsabilităţile sale s-au numărat reprezentarea României în Consiliul Superior al Institutului Universitar European din Florenţa şi implicarea în proiecte europene de cercetare.

În noiembrie 2025, preşedintele Nicuşor Dan l-a numit consilier prezidenţial, cu responsabilităţi în domeniul educaţiei şi cercetării. Numirea a oficializat colaborarea dintre cei doi în acest domeniu.

Ce avere are Sorin Costreie

Potrivit declaraţiei de avere depuse în iunie 2026, Sorin Costreie deţine un apartament de 60 de metri pătraţi în Bucureşti şi un autoturism Kia fabricat în 2023. Documentul menţionează şi tranzacţii imobiliare prin care a înstrăinat o casă de locuit şi un teren intravilan.

Pentru anul anterior, acesta a declarat venituri de 156.348 de lei din activitatea de conferenţiar universitar şi 19.164 de lei din funcţia de consilier prezidenţial, potrivit aceleiaşi publicaţii.

 

Share.
Exit mobile version