Echipa Gloria Bistriţa a învins, sâmbătă, formaţia poloneză MKS Lublin, scor 38-24 (19-13), în finala Turneului ”Poarta Transilvaniei”, pe care l-a organizat.
Tot sâmbătă, în finala mică, Szombathelyi Kezilabda – Minaur Baia Mare, scor 35-32 (17-13).
Turneul găzduit de Gloria Bistriţa s-a disputat în sistem Final Four, iar în prima zi s-au înregistrat rezultatele: Gloria – Szombathelyi 40-29 şi Minaur Baia Mare – 26-27.
Clasament final: 1. Gloria Bistriţa, 2. MKS Lublin, 3. Szombathelyi Kezilabda, 4. Minaur Baia Mare.
Anterior turneului, Gloria Bistriţa a mai disputat cinci partide amicale: 28-28 cu Minaur Baia Mare, 28-25 cu Szombathelyi, 34-27 cu Thüringer HC, 36-25 cu DHK Banik Most şi 36-27 cu KPR Gminy Kobierzyce.
Primele meciuri oficiale pentru Gloria Bistriţa vor avea loc chiar în propria sală, la Supercupa României, programată în 23-24 august. Gloria va juca în semifinale cu Corona Braşov.
În stagiunea 2025-2026, Gloria va evolua şi în grupa A din Liga Campionilor, din care mai fac parte echipele Storhamar Handball Elite (Norvegia), Metz Handball (Franţa), Györi Audi ETO KC (Ungaria), Borussia Dortmund (Germania), Team Esbjerg (Danemarca), Buducnost (Muntenegru), DVSC Debrecen (Ungaria).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.