Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă duminică, la Debreţin, de reprezentativa Ungariei, scor 37-29 (20-15), în penultimul meci al grupei principale I a Campionatului European. Ungaria s-a calificat neînvinsă în semifinale, iar România cade pe locul 5 în clasamentul grupei.
În faţa unei săli arhipline, pentru România au marcat Ostase 6 goluri, Stoica 5, Seraficeanu 5, Boiciuc 4, Bazaliu 3, Necula 2, Hrozav 2, Bors 1, Gogîrlă 1, iar din echipa Ungariei s-au remarcat Klujber 10, Gyori-Lukacs 5. Tricolorele au plătit tribut apărării dezorganizate şi numeroaselor ratări, între care trei de la 7 metri şi 7 de pe extrema dreapta.
Ungaria a bifat a 9-a victorie din 11 partide în care a întâlnit România la Europene.
Tot duminică, în grupa I s-a mai jucat meciul dintre Muntenegru – Polonia 30-28, iar ultima dispută a zilei va fi între Suedia – Franţa.
România va juca ultimul meci din grupa I marţi, cu Polonia (16.30), iar înaintea acestei partide are 2 puncte în clasament.
În primele două meciuri din grupa I, tricolorele au cedat cu Franţa, scor 25-30, iar apoi au învins Suedia, cu 25-23, după ce au încheiat pe locul 2 în grupa preliminară B, în care au obţinut rezultatele: 29-28 cu Cehia, 25-27 cu Muntenegru şi 27-25 cu Serbia.
În grupa II s-au calificat echipele Norvegia, Olanda, Danemarca, Elveţia, Slovenia, Germania.
Primele două clasate în ambele grupe vor juca în semifinalele din 13 decembrie, urmate de finalele pentru medalii, în 15 decembrie.
Turneul final al CE2024 are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, fiind prima ediţie cu 24 de echipe la start. Meciurile din grupele principale se joacă la Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.
Deţinătoarea trofeului este Norvegia, care luptă pentru al 10-lea titlu european, din care ultimele cinci au fost câştigate cu Thorir Hergeirsson, antrenor principal şi în prezent.
De la CE2024, trei echipe se vor califica direct la CM2025.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.