Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de formaţia Orlen Wisla Plock, scor 27-26 (14-14), şi amână din nou calificarea în faza play-off a Ligii Campionilor, cu o etapă înainte de finalul meciurilor din grupe.

Principalii marcatori ai partidei au fost Akimenko 6 goluri, Gomes 4, Ali Zein 4, pentru pentru Dinamo Bucureşti, respectiv Krajewski 7, Fazekas 5, Piroch 4, pentru formaţia poloneză. S-a remarcat portarul Ionuţ Iancu, cu 10 parade spectaculoase, din care 3 de la 7 metri.

După 13 etape, Dinamo Bucureşti este pe locul 6, cu 10 puncte, iar în ultima etapă se va duela cu Fredericia Handbold Klub, în deplasare (6 martie).

În etapa a XIII-a a grupei A se mai joacă, miercuri seară, partidele dintre Sporting CP – Fredericia Handbold Klub, PSG – Veszprem HC şi Fuchse Berlin – HC Pelister.

Rezultatele obţinute anterior de Dinamo în grupa A sunt: 37-28 cu Fredericia Handbold Klub, 28-26 cu Orlen Wisla Plock, 34-25 şi 24-25 cu HC Pelister, 24-36 şi 26-33 cu Veszprem HC, 32-35 şi 33-40 cu PSG, 33-29 cu Sporting CP, 38-31, 29-38 cu Fuchse Berlin şi 25-34 cu Sporting CP.

Dinamo Bucureşti a revenit în competiţie, cu wild-card, după ce în 2024 a evoluat la Turneul Final 4 al European League (locul 4).

Primele două clasate se vor califica direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor juca play-off eliminatoriu pentru celelalte locuri disponibile.

În 2024, trofeul a fost câştigat de FC Barcelona.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version